Un sondaj recent găzduit de ȘtiriDiaspora.ro a relevat o tendință interesantă în rândul românilor care locuiesc în străinătate.
Întrebarea adresată cititorilor a fost simplă: "Cei din diaspora ar putea descoperi tradiții din comunitățile de origine prin turism cultural?".
Rezultatele sondajului arată un avantaj clar pentru cei care, aflați în diaspora, consideră că nu ar putea descoperi tradiții din comunitățile de origine prin turism cultural
Din cele 431 de voturi exprimate, 227 de persoane (52,7%) au răspuns că, cei din diaspora nu ar putea descoperi tradiții din comunitățile de origine prin turism cultural, în timp ce 204 de respondenți (47,3%) consideră că ar putea.
Această opinie reflectă un sentiment de deconectare și dificultate în accesarea autenticității tradițiilor românești, în ciuda dorinței de a rămâne conectați la rădăcinile lor culturale.
Rezultatele sondajului
ATENȚIE: Votul reprezintă opinia cititorilor StiriDiaspora. Oricine accesează site-ul poate vota. Nu este un eșantion reprezentativ pentru populația generală.
StiriDiaspora.ro derulează, în perioada iunie – octombrie 2024, proiectul "Tradiții românești în diaspora", proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Obiectivul general al proiectului este realizarea unui portofoliu cu tradiții și obiceiuri românești, prezentate într-un mod cât mai captivant, precum și implicarea directă și indirectă a românilor din diaspora în a contribui și/sau a accesa portofoliul pe care îl vom realiza. Emisiunile și dezbaterile din cadrul proiectului vizează crearea unui dialog între românii din diaspora și autoritățile din țară, pe de-o parte, dar și între românii din diaspora și românii care cunosc și conservă tradițiile și obiceiurile românești.
Totodată, prin intermediul proiectului "Tradiții românești în diaspora", ne propunem să sprijinim românii din străinătate să redescopere tradițiile și obiceiurile românești, să sprijinim românii care au copiii născuți în diaspora să-i poată informa pe cei mici cu privire la tradiții și datini, dar și să creăm un climat de permanent dialog și comunicare între autoritățile din România, laice și bisericești, artistice și culturale, cu românii din diaspora, în ceea ce privește conservarea tradițiilor românești.
Nu în ultimul rând, dorim ca prin acest proiect să încurajăm românii din diaspora să fie mândri de tradițiile, obiceiurile, sărbătorile și datinile lor și să le popularizeze în comunitățile țărilor în care trăiesc, dar și să mijlocim legătura românilor din diaspora și a caselor românești de cultură din diaspora cu centre culturale din România și cu tezaure vii.
Proiectul "Tradiții românești în diaspora" este foarte important pentru românii de peste hotare, deoarece vor fi parte activă în dialogul despre tradiții, sărbători și obiceiuri, pe care dorim să-l mijlocim, în calitatea noastră de facilitatori de comunicare, între ei și românii din țară, fie că vorbim despre orășeni, săteni, meșteri, creatori, literați, clerici, culegători de folclor și alte persoane care pot întregi acest valoros peisaj identitar și care pot interacționa. De asemenea, proiectul răspunde unei nevoi importante, cu substrat emoțional, pe care o au românii din diaspora. Aceștia doresc să fie conectați la valorile străvechi, dar și la actualitatea spirituală din țară, considerându-se, pe foarte bună dreptate, părtași la modernizarea României de astăzi. Tradițiile și sărbătorile românești capătă frumusețe tocmai prin multitudinea datinilor, credințelor și obiceiurilor strămoșești, având puterea, alături de limbă, să aducă laolaltă românii, indiferent de zona geografică de proveniență, pentru a-i face să se bucure împreună și să-și satisfacă, atât cât se poate, dorul de locurile și oamenii dragi.
Din acest proiect va rezulta crearea și stocarea virtuală a unei nealterabile avuții cu valoare documentară, conținând elemente proprii poporului român și popularizarea la scară extinsă, în format mass-media, în țară și străinătate, a unor tradiții românești semnificative. În același context, conținuturile realizate vor sprijini cu informații utile comunitățile românești din străinătate în perpetuarea și popularizarea tradițiilor românești, asigurând opțiunea transmiterii către generațiile românilor născuți în diaspora, informații necesare pentru a-și contura și întregi identitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News