Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ce spune un neonatolog despre scufundarea totală a bebeluşilor în timpul botezului
WhatsApp
Bebeluşul din Suceava care a murit după botez readuce în discuţie modul în care se desfăşoară ritualul religios. Un medic explică în ce condiţii n-ar trebui să fie scufundat copilul în apă. Tatăl bebeluşului mort spune că acesta avea apă în plămâni şi că, după ce a fost scos din cristelniţă, i-a dat sângele pe nas.

Bebeluşul Iustin a intrat în stop cardio-respirator la câteva minute după ce a fost scos din cristelniţă, în timpul ceremoniei de botez. Nenorocirea s-a produs duminică, 31 ianuarie, în biserica „Sf. Constantin şi Elena”, din municipiul Suceava. 

Copilul a acumulat un lichid de consistenţa apei în plămâni, a fost resuscitat şi a internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava. O zi mai târziu, a murit din cauza leziunilor datorate privării de oxigen. Iustin s-a născut prematur şi avea vârsta de 6 săptămâni. 

Nenorocirea redeschide discuţia despre la modul în care se desfăşoară ritualul botezului în religia creştin-ortodoxă. Potrivit Patriarhiei Române, copilul se cufundă de trei ori în cristelniţa plină cu apă, în numele Sfintei Treimi. Excepţie fac bebeluşii bolnavi, dependeţi de oxigen, care pot fi doar stropiţi cu apă sfinţită. 

 

Făcut ca la carte, ritualul religios nu dăunează copilului

 

Întrebată dacă este de acord cu practica scufundării din timpul botezului, medicul neonatolog Adina Frenti, de la Spitalul Suceava, a explicat că ritualul religios nu dăunează copilului, dacă este făcut ca la carte.

În opinia medicului, în cazul lui Iustin, o problemă putea fi faptul că s-a născut prematur. În cazul bebeluşilor veniţi pe lume înainte de termen, „sistemul nervos central nu dă comenzile exact cum trebuie”.

„Dacă nou-născutul nu este dependent de oxigen, se poate scufunda, dar părinţii trebuiau să-i spună asta preotului. După părerea mea, copilul ori a avut reflex vagal, ori o criză de apnee. Apnee înseamnă că scade frecvenţa cardiacă şi se opreşte respiraţia mai mult de 20 de secunde. Când se opreşte respiraţia, bebeluşul face criza de apnee şi ţinându-l în braţe. (...) Sunt nou-născuţi care se îneacă cu lapte. Probabil că a făcut criză de apnee şi a intrat în stop, pentru că n-a avut cine să-l stimuleze să-l pună într-o poziţie corectă. Ceremonia religioasă nu are nimic. La noi, asistentele fac baia respectivă, doar că noi ştim cum să procedăm. Faptul că este prematur, este ca şi cum aţi avea un copil la şcoală de nota 5-6, acolo se scaldă. Contează vârsta de gestaţie la naştere şi patologia asociată prematurităţii. (...) Să spunem că s-a născut la 34 de săptămâni, cu încă 6, înseamnă că el abia acum trebuia să se nască. Creierul lui nu a ajuns la termen. Sistemul nervos central nu dă comenzile exact cum trebuie”, a declarat neonatologul, potrivit Adevărul.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel