Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
CCR. Niciun candidat înscris pe listă pentru un mandat de membru. Termen prelungit până luni
WhatsApp
Biroul permanent al Senatului a decis vineri prelungirea termenului de depunere a candidaturilor pentru un mandat de membru CCR din partea Camerei superioare a Parlamentului până pe 6 mai, în condiţiile în care până la termenul anterior, 22 aprilie, nu a fost depusă nicio candidatură.

"Şedinţa Biroului permanent a fost organizată pentru a prelungi termenul de depunere a candidaturilor de judecător CCR din partea Senatului. Până la termenul care a fost stabilit iniţial, 22 aprilie, am constatat că nu a fost depusă nicio candidatură şi am hotărât să prelungim termenul până luni, 6 mai", a anunţat vineri preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

El a precizat că din partea coaliţiei PSD - ALDE va fi o singură propunere.

Întrebat dacă în coaliţie au fost avansate ca propuneri Oana Schmidt-Hăineală sau Marieta Safta, Tăriceanu a spus: "Nu s-au evocat aceste nume până în momentul de faţă. Nici n-am discutat acest subiect".

Mandatul Simonei-Maya Teodoroiu, numită judecător la CCR pentru o diferenţă de mandat, expiră la data de 15 iunie, iar numirea noului judecător trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătoresc predecesor.

Procedural, plenul Senatului va dezbate şi supune la vot propunerile grupurilor parlamentare pentru numirea unui judecător la CCR.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel