Tot luni, judecătorii constituţionali au respins contestaţiile împotriva neînregistrării candidaturilor în cursa prezidenţială în cazul Dianei Iovanovici Şoşoacă, Mariei Marcu, lui Răzvan - Nicolae Constantinescu şi lui Ciprian - Romeo Mega.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Conform dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie şi art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului.
De asemenea, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte.
Persoanele care se pot adresa Curţii în acest sens sunt candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii.
Contestaţia se depune la sediul CCR şi vizează, în concret, decizia prin care Biroul Electoral Central a admis sau a respins înregistrarea candidaturii sau a semnelor electorale.
Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrarea acestora.
Dezbaterile au loc fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News