Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Carmen Dan, MESAJ privind intrarea în Schengen
WhatsApp
Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a transmis, în această dimineață, un mesaj cu privire la intrarea României în spațiul Schengen.

„Astăzi voi participa la ultimul Consiliu JAI sub președinția română și cum nu ne putem desprinde de realitățile din țară, mă aștept ca în perioada viitoare să se speculeze că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul condus de Carmen Dan nu a supus la vot subiectul în ultimul Consiliu JAI al Președinției noastre”, a transmis Carmen Dan.

„Pentru cei care se vor grăbi să mai caute motive de a aduce noi acuze, dar și pentru cei care vor să cunoască adevărul fac următoarele clarificări:

1. Un vot pentru extinderea spațiului Schengen prin aderarea României și Bulgariei se ia cu unanimitate de voturi în Consiliul JAI. Din păcate, acum nu există această unanimitate. Amintesc aici declarația publică a Prim-ministrului olandez, care pe 9 mai, chiar la Summitul de la Sibiu, s-a pronunțat în fața jurnaliștilor români că nu suntem pregătiți pentru aderare.

De asemenea, tot la Summitul de la Sibiu, unde s-a discutat despre viitorul UE, subiectul Schengen a lipsit de pe agendă, fiind astfel evident că marile puteri europene nu sunt nici interesate și nici pregătite pentru o extindere a spațiului Schengen.

Președinția României pe Justiție și Afaceri Interne a testat poziția statelor membre referitoare la extinderea spațiului Schengen atât la Consiliul informal din Bucuresti, dar și în formatul COREPER (organismul politic în care ambasadorii statelor membre discută subiectele care vor intra pe agenda Consiliului). 3 state nu susțin aderarea. Unul este Olanda.

2. În prezent, spațiul Schengen nu mai functionează în întregime. O explicație este că după valul de migrație și după actele teroriste din ultimii ani multe state europene sunt reticente față de o extindere a spațiului. În plus, s-au introdus controale chiar și la frontierele interne, adică și-au anulat principalul beneficiu al calității de stat membru Schengen. Ca exemple sunt frontierele dintre Franța și Germania, Austria cu Germania, Suedia cu Danemarca, Italia cu Franța etc.

Forțarea unui vot în Consiliu în condițiile mai sus prezentate ar fi condus in mod evident la un deznodământ negativ și ar fi putut genera închiderea procesului de aderare. Din acel moment s-ar fi putut cere României și Bulgariei să reia întregul proces de evaluare, adică să se piardă efectiv tot ce s-a câștigat în ultimii ani.

Acest lucru a fost adus la cunoștința tuturor factorilor decidenți (presedintie, guvern, ministerul afacerilor externe, ministerul afacerilor europene) de către Ambasada noastră de la Bruxelles.

Închei postarea amintind că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderare, iar MAI acționează acum ca un membru de facto al spațiului Schengen, adică face controale la frontieră respectând aceleași regulamente, are acces la baze de date și introduce în acestea semnalări, face schimb de informații, participă la misiuni Frontex etc.

Decizia aderării este exclusiv politică, iar rezolvarea nu poate fi decât rezultatul unor demersuri politice la toate nivelurile - Președinție și Guvern”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel