Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Care sunt noile măsuri aprobate pentru reducerea deficitului de personal medical din spitalele publice
WhatsApp
Guvernul a aprobat joi noi reglementări pentru reducerea deficitului de personal medical în spitalele publice și menținerea în sistemul medical a rezidenților implicați în gestionarea pandemiei de COVID-19.
Care sunt noile măsuri aprobate pentru reducerea deficitului de personal medical din spitalele publice

Conform actului normativ, medicii rezidenți care nu s-au prezentat la examenul de specialist pot fi încadrați cu contract individual de muncă pe durată determinată de cel mult un an de la finalizarea stagiului de pregătire, în funcția de medic.

Salarizarea va fi corespunzătoare ultimului an de pregătire. Acești medici rezidenți pot fi încadrați în unități sanitare publice care înregistrează deficit de personal și pot profesa sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică în specialitatea respectivă, anunță reprezentanții Ministerului Sănătății.

Actul normativ clarifică și situația rezidenților care pe perioada stării de urgență/stării de alertă ca efect al pandemiei COVID-19 au fost detașați în alte unități sanitare și au întrerupt modulele de pregătire în care se aflau la momentul respectiv.

Astfel, a fost introdusă procedura de modificare/adaptare a curriculum-ului de pregătire până la finalizarea duratei de pregătire. Acestor persoane li se va permite accesul pentru susținerea examenului de specialist și, ulterior, obținerea dreptului de liberă practică în specialitate.

 

Va fi introdus formatul electronic al Caietului de monitorizare a pregătirii în rezidențiat

 

Pentru creșterea calității pregătirii rezidenților de la domeniul medicină dentară și domeniul farmacie s-a corelat numărul de rezidenți cu numărul de profesori/îndrumători de formare, conform datelor furnizate de Universitățile de Medicină și Farmacie și a facultăților de profil.

Sunt clarificate și situațiile privind schimbarea specialității pentru rezidenții pe loc care, din motive obiective, nu pot efectua specialitatea aleasă în urma concursului de rezidențiat.

Actul normativ prevede și reglementarea separată a modalității de susținere a examenului de specialist în specialitățile de anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență. Examenul se organizează potrivit metodologiei specifice aprobată prin Ordin al ministrului Sănătății.

De asemenea, va fi introdus formatul electronic al Caietului de monitorizare a pregătirii în rezidențiat, măsură care urmărește creșterea capacității de urmărire a pregătirii rezidenților și a gradului de digitalizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel