Din 1 iulie, cardul de sănătate devine obligatoriu pentru spitalizarea de zi sau continuă, pentru investigaţii paraclinice, precum RMN-ul sau ecografia, şi pentru eliberarea medicamentelor de la farmacie.
Pentru serviciile de urgenţă, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, nu este nevoie de card de sănătate.
La medicul de familie şi la policlinică, românii vor avea nevoie de card de sănătate abia din 30 septembrie, iar până atunci aceștia pot oferi în continuare consultații de la distanţă.
"Această consultaţie la distanţă este acordată de medicul specialist sau medicul de familie dacă acesta consideră că poate fi acordată la distanţă. Dacă medicul consideră că pacientul trebuie să vină în cabinet pentru o consultaţie, este decizia medicului. Dacă în urma acestor consultaţii pacientul primeşte o prescripţie medicală, fie ea şi online, pacientul trebuie să valideze cu cardul primirea acestor medicamente”, a declarat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.
"Pacienţii vor putea să-şi ridice reţeta strict utilizând cardul de sănătate, la fel şi cei care au calitatea de împuternicit. Adică, eu, dacă merg la farmacie să ridic o reţetă scrisă pe numele dumneavoastră, voi putea face asta doar cu cardul de sănătate, nu îmi voi mai putea folosi buletinul”, a explicat Ionuţ Blejan, farmacist, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News