Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Călin Popescu Tăriceanu, despre alegeri anticipate: „Ar duce România în haos”
WhatsApp
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus că declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar duce România „în haos”.

„Deschiderea către anticipate este un lucru care va duce, pe scurt, România în haos aproximativ patru luni de zile. Constituția României așa a fost gândită să nu faciliteze această soluție a alegerilor anticipate, pentru că ea a fost gândită ca o soluție extremă în caz de criză politică majoră, când nu se poate agrega niciun fel de majoritate și nu ai guvern.

Și atunci pornești către alegerile anticipate. Nu e cazul în momentul de față: Guvernul Orban a fost investit, nu a avut niciun fel de problemă în Parlament care să necesite o astfel de măsură de urgență și extremă.

Spuneam că se instalează haosul pentru că toate procedurile care sunt prevăzute în Constituție sunt făcute ca să frâneze acest elan al unora. Procedurile extrem de greoaie fac ca acest parcurs să se desfășoare pe aproximativ patru luni. Patru luni în care administrația se blochează, miniștrii nu știu ce vor face, cei din subordinea lor, secretari de stat, directori generali, șefi de servicii vor sta în expectativă", a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel