Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
C. T. Popescu, despre Dăncilă: Simte că Dragnea e mai SLAB
WhatsApp
Premierul Viorica Dăncilă a surpins pe toată lumea la Bruxelles când a declarat că nu va da OUG pe amnistie și grațiere până la sfârșitul anului.

Dăncilă a declarat că pe masa Guvernului nu există o astfel de ordonanţă. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat la Digi24 schimbarea de atitudine a Vioricăi Dăncilă într-un timp atât de scurt.

Potrivit jurnalistului, Viorica Dăncilă simte că Dragnea este într-o situaţie dificilă, este mai slab, "sângerează" din punct de vedere politic, și de aceea a făcut această declarație din care reise că și-ar fi găsit verticalitatea.

„Simpla afirmație că nu se dă ordonanţa asta mâine vine în contradicție cu cazul emis de Dragnea care a spus: faceți ceva și dați-o!. Cea mai bună explicație o dă domnul Țuțuianu, citând un proverb din perioada comunistă. A spus: fie omul cât de prost, mintea vine după post. Adică după ce stai o vreme într-o funcţie undeva, până la urmă îţi vinde şi mintea, zice Ţuţuianu.

Este o doză de adevăr categoric în această afirmație. Dăncila, de un an de zile, are de-a face cu situații din astea și începe să se uite altfel în oglindă, se uită la genele de 5 cm cu care l-a făcut pe Juncker, se gândește - eu chiar sunt premierul Dăncilă, mă întâlnesc cu cutare, cu cutare, începe să îşi creeze o închipuire despre sine.

Slăbirea lui Dragnea se adaugă măririi de sine a lui Dăncilă. Când Dragnea a trimis-o: te duci și faci! avea altă poziție în partid.

Ea simte acum că Dragnea a pierdut cam mult sânge.
În 30 de ani de presă am învățat lecția cu PSD-iştii. Aveam confruntări directe cu politicienii. Veneau, se expuneau, încasau, mulți ieșeau, alte vremuri. Ce am învățat eu din războaie crâncene de televizor cu PSD-iştii, dacă ai cea mai mică urmă de umanitate, cum te-a simțit că ți se face milă de el, ți-a sărit în beregată.

Nu ai voie, trebuie să calci pe cap, pe gât, o secundă dacă ți s-a făcut milă de el, te-a rupt. Ăsta este PSD-istul, un soi de animal politic. Dăncilă simte că Dragnea e mai slab și de aia a făcut această declarație. A fost fermă și-a regăsit verticalitatea.

Asta îmi aminteşte, în 1990, pe culoarele Scânteii, am scris un articol, „Daruri pentru președinte”. Dar nu erau cadouri, pentru vremea respectivă era bombă, breaking news și ce mai vreți, acum mă uit la el ca la Frații Grimm. Eram doi, trei care nu eram de la Scânteia, în 90 nu știau ce o să se întâmple, era unul dintre ei care când mă vedea, se dădea la o parte, de acolo făcea niște echere la 90 de grade, aproape că Becali când face mătănii, să trăiți!Era interesant fenomenul, îi era frică, nu eram dintre ei. E, după ce am scrs articolul ăla, a doua zi au cedat nervos vreo două, trei secretare, deja, mie mi se cânta de prohod. L-am întâlnit pe Salamalecu ăsta al meu, era vertical, demn, m-a privit ca pe un bolnav pe cale a fi dus la morgă şi a trecut mai departe demn, vertical, om. Nu am picat atunci, iar fără ezitare, după 48 de ore, omul și-a reluat mătăniile.

Așa și cu Dăncila. Şi-a regăsit demnitatea umană. Să vedem cât timp o păstrează”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel