Deși Andy nu e cowboy veritabil, nu are ferma lui și nici nu lucrează la vreo fermă, ci e specialist în IT, tot nu poate renunța la costumația specifică, în care se simte foarte bine. Totuși, dintre toate hotelurile care i-au fost recomandate, a ales Casa Capșa, pentru a înțelege mai bine istoria Bucreștiului, după ce i-am povestit câte ceva despre clădirile vechi din Capitală. Andy, trecut de prima tinerețe, și-a găsit iubirea în România și vrea s-o impresioneze pe Maria, aleasa inimii, cu un cadou perfect, înainte de nuntă. Dar încearcă și să înțeleagă din ce cultură vine viitoarea lui soție. Așa că am stabilit să-i ofer consiliere, într-o zi la shopping, în Centrul Istoric și pe Calea Victoriei, unde găsește cele mai cunoscute branduri, dar și cele mai importante semne ale istoriei.

Casa Capșa  Foto: Crișan Andreescu

Am pornit împreună, de la Capșa, prin zecile de magazine, în căutare de cadouri. După câteva ore, deja s-a declarat mulțumit de cumpărături, nu doar pentru Maria, ci și pentru el și familia lui din SUA. Unele branduri de la noi au prețuri mai mici decât în Houston, iar altele l-au impresionat prin unicitate, fiind de negăsit peste ocean. De aici a cumpărat și bijuteria perfectă: inelul cu diamant, pe care i-l va dărui Mariei.

Cine erau lipscanii, șelarii, gabrovenii sau marchitanii

Pentru că am pornit dimineața la shopping, ne-a rămas o jumătate de zi pentru delectarea cu bucătăria românească și cu poveștile Centrului Istoric. Am intrat pe străduțele întortocheate și înguste ale Centrului Vechi, iar Andy, deși înfometat, nu contenea cu întrebările, admirând arhitectura Bucureștiului, la fiecare pas. Am ajuns pe celebra stradă Lipscani, care face legătura între Calea Victoriei și bulevardul I.C. Brătianu. I-am explicat că strada există încă din anul 1589, de când avem prima atestare documentară. Se numea „Ulița cea Mare”, apoi a preluat denumirea lipscanilor - negustorii din Lipsca (Leipzig), cei care aprovizionau magazinele de pe Uliţa Mare cu pânzeturi. Strada a primit denumirea „Lipscani” abia în anul 1947.

Andy s-a  oprit, pentru câteva clipe, să-și țină respirația, când i-am explicat că sub picioarele noastre mai sunt câteva straturi de vechi hanuri și biserici care au existat aici în ultimele patru secole și jumătate. Pentru că de aici porneau cele mai importante drumuri comerciale, spre alte zone ale țării, dar și spre Orient și Occident. La finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, străzile Lipscani, Șelari, Gabroveni și toate celelalte străduțe din aceeași zonă adăposteau celebre ateliere și magazine ale pălărierilor, bijutierilor, cojocarilor, blănarilor sau pantofarilor, dar și cele mai căutate hanuri.

Gucci, pe Calea Victoriei  Foto: Crișan Andreescu

I-am mai explicat că așa cum numele Lipscani a fost dat de negustorii din Leipzig, numele Gabroveni provine de la negustorii bulgari care aduceau mărfurile de la Gabrovo, pentru că aici se întâlneau negustori români, greci, bulgari, sârbi, evrei, albanezi, polonezi, nemți sau austrieci. Zona are o tradiție de aproape 450 de ani în manufactură, comerț cu toate tipurile de produse, inlcusiv cele de lux, dar și gastronomie, pentru că acolo unde se întâlnesc, în mod tradițional, comercianții, trebuie să fie și cele mai înfloritoare hanuri, unde să poată trage toți cei care călătoresc pentru a face schimburi de mărfuri. Tradiția aceasta de secole face din actualul Centru Istoric al Bucureștiului un adevărat muzeu în aer liber al comerțului și al ospitalității.

Strada  Șelari  Foto: Crișan Andreescu

I-am mai explicat texanului fascinat de istoria Bucureștiului că numele străzilor provin de la tipurile de activități care se desfășurau aici: în trecut, strada Lipscani era împărțită în două segmente, având o porțiune între Smârdan și Șelari și alta între Șelari și actualul bulevard I.C. Brătianu, segment ce purta denumirea de Marchitani, de la negustorii de mărunțișuri care puteau fi găsiți acolo. I-am arătat și actuala stradă Franceză, cea mai veche stradă din Bucureşti, pavată încă din anul 1692 fiind cu grinzi de stejar.

Înapoi în timp, pe urmele simbolurilor istoriei milenare

I-am mai explicat că stilul arhitectural pe care nu-l va putea găsi acasă, în Texas, este o combinație între neoclasic și neobaroc, cele mai multe clădiri fiind construite în secolul al XIX-lea. Și a fost surprins să audă povestea statuii Lupa Capitolina (Lupoaica), primită în dar de români, în anul 1906, din partea municipalității Romei, cu ocazia celebrării a 40 de ani de la încoronarea Regelui Carol I ca domnitor al României și 1800 de ani de la cucerirea romană a Daciei. Copie a celebrului monument roman „Lupa Capitolina”, statuia o reprezintă pe legendara lupoaică despre care se spune că i-ar fi alăptat pe Romulus și Remus, întemeietorii Romei.

Hanul lu Manuc  Foto: Crișan Andreescu

După ce a mai admirat câteva clădiri celebre din Centrul Istoric, fiind fascinat de poveștile pe care i le-am depănat, despre sediul fostei banci Chrissovelloni, de pe strada Lipscani, Palatul Dacia-Romania, ridicat în perioada 1882-1889 - actualul sediul BCR, pe locul fostului Han al Grecilor, Palatul Dacia, Fosta Banca Berliner Gesellschaft, vechiul sediu BNR, ridicat între anii 1884-1885, proiectat de arhitecții Albert Galeron și Cassien Bernard și construit pe fundația celui mai mare han din București - Hanul Șerban Vodă, Muzeul Băncii Naționale. (Lipscani 65), Hanul cu Tei, construit în 1833 de Anastasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici (Lipscani 65), sau Hanul Gabroveni, am ajuns la Hanul lui Manuc, unde și-a dorit să se așeze la o masă, pe terasă, pentru a se simți precum negustorii de acum câteva secole. Până să comande ceva din bucătăria românească, a mai aflat și istoria Curții Domnești, din imediata vecinătate a hanului, astfel încât a-nțeles că se afla chiar în locul în care a trăit Vlad Țepeș – făcut celebru în SUA de scriitorul Bram Stoker, prin romanul best seller „Dracula”. Palatul Voievodal a fost, din 1459, reşedinta domnitorului Vlad Ţepes.

Foamea și setea de cultură, după o zi de povești prin București

Deși foamea și setea ne-au răpus, după o excursie de jumătate de zi prin centrul Bucureștiului, foamea și setea de povești și legende a amicului meu venit din America păreau mai importante pentru el, care nu contenea să se mire de tot ce-i povesteam și să pună alte și alte întrebări. Nu apucase să citească prea mult despre istoria Bucureștiului și nu-și imagina că aici va sta la o masă peste vechile hanuri construite la 1600, sau că va face cumpărături din magazinele moderne de astăzi, care s-au ridicat peste cele de acum cinci secole. Și nici nu se gândea că la finalul unui tur de shopping va putea mânca în inima fostei capitale a Ţării Româneşti, lângă ruinele curții lui Dracula. Cum ar putea să nu-i placă mâncarea tradițională românească, după ce a aflat că Hanul lui Manuc a fost ridicat în 1808, iar aici au avut loc discuţiile preliminare pentru Tratatul de Pace care a pus capăt războiului ruso-turc, dintre anii 1806 – 1812?

Hanul cu Tei  Foto: Crișan Andreescu

După ce a savurat și mâncărurile, gândindu-se la ospățul de odinioară al negustorilor care ajungeau aici, Andy și-a fixat deja următoarele obiective: s-o invite pe Maria la o plimbare prin Centrul Istoric, pentru a o impresiona cu tot ce aflase. Iar seara să și-o petreacă impreună la unul dintre cluburile din inima Centrului Vechi, după o cină la Hanul lui Manuc sau la Carul cu Bere. Sigur va mai vizita România, după toate poveștile pe care le-a aflat aici și după tot ce a văzut, în ceea ce credea că va fi o banală zi de shopping, într-o capitală dintr-o țară mică, din sud-estul Europei, despre care mulți conaționali de-ai lui nici n-au auzit. Povestea descoperirii Bucureștiului va continua frumos, pentru Andy, căruia i s-a deschis apetitul pentru noi descoperiri, în România.