Guvernul britanic a invitat publicul să participe la un Moment Naţional de Reculegere acasă, în pragul uşii sau pe străzi, ori la evenimente ale comunităţii şi priveghi.
Acest moment de reculegere a avut loc în ajunul funeraliilor de stat ale suveranei decedate la 96 de ani, mai scrie AFP.
Preşedintele american Joe Biden a salutat duminică simţul "demnităţii" şi al "serviciului" pe care l-a avut regina Elisabeta a II-a, după ce s-a recules la catafalcul suveranei la Londra, spunând că "lumea este mai bună datorită ei", relatează AFP şi Reuters.
"Am povestit deja că mama mea şi tatăl meu erau de părere că toată lumea (...) merită să fie tratată cu demnitate, şi exact asta a transmis ea", a declarat presei Biden, semnând în cartea de condoleanţe după ce s-a recules, alături de soţia sa Jill, la sicriul reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall.
Joe Biden, însoţit de prima doamnă a SUA, Jill Biden, a făcut semnul crucii şi a dus scurt mâna la inimă la Westminster Hall, unde publicul îi aduce omagii reginei de miercuri şi unde au mai fost deja în cursul zilei preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau regele Felipe al VI-lea al Spaniei.
Vezi si:
Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, a participat, duminică, la un moment de reculegere în memoria Reginei, la Viscri, în fața Casei Albastre a Regelui Charles.
Ambasada Marii Britanii la București a organizat, duminică seara, un moment național de reflecție în memoria Reginei Elisabeta a II-a la Viscri, în județul Brașov, la Casa Albastră, care îi aparține actualului Rege al Marii Britanii, Charles al III-lea.
La acest moment a participat și ambasadorul Andrew Noble, care a vorbit despre sentimentele Reginei pentru satul transilvănean.
După un minut de reculegere, la ora 20:00, diplomatul englez a avut și un mesaj pentru oamenii adunați pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei.
„La lumina lumânărilor, ne găsim astăzi într-un sat în inima Transilvaniei, ca să reflectăm asupra vieții Reginei Elisabeta a II-a. Înmormântarea are loc mâine (luni - n.r.), la Londra, așa cum știți, cu prezența șefilor de stat din toată lumea, mai ales cu președintele Iohannis și soția lui, și cu Majestatea Sa, Margareta și prințul Radu. România va fi prezentă la înmormântare și în gândurile noului nostru Rege, Charles al III-lea. Regina a fost o prezență globală timp de 70 de ani. Chiar dacă Regina nu a vizitat România niciodată, vă pot spune că Regina a știut foarte bine cum s-a dezvoltat România în acești 32 de ani de libertate. Am discutat cu Regina despre România și a fost un loc important și pentru că este un loc foarte important pentru Regele Charles. Această casă simplă este o mică dovadă a legăturii între familiile noastre regale și între popoarele și țările nostre și în viitor va juca un rol important ca să amintească despre ceea ce ne unește. Doamnelor și domnilor, este un moment deosebit de trist pentru populația Regatului Unit, pentru populația țărilor în care Regina a fost și șef de stat, în țările Commonwealth și în celelalte țări, unde nu m-am așteptat să aibă acest impact imens Regina Elisabeta a II-a. Ne gândim la serviciul pe care l-a făcut pentru noi toți, la sentimentul datoriei pe care l-a simțit față de noi, oamenii simpli și nu cred că această amintire va dispărea repede. Mai ales în această grădină, în această casă vom simți prezența Reginei Elisabeta a II-a și mai ales prezența Regelui Charles al III-lea”, a spus Andrew Noble.
El a spus că pentru el, ca ambasador, prezența numărului mare de oameni la momentul de reculegere este un semn important al „iubirii care există între Regatul Unit și acest sat important, Viscri”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News