Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Demisie în Guvernul May. Se vrea un nou REFERENDUM
WhatsApp
Secretarul de stat britanic pentru transporturi Jo Johnson - fratele mai mic al fostului ministru de externe Boris Johnson - a demisionat vineri din guvernul condus de premierul Theresa May şi a cerut organizarea unui nou referendum pentru a evita "vasalitatea sau haosul", relatează Reuters, dpa şi AFP.

"Marea Britanie se află în pragul celei mai mari crize de după al doilea război mondial", a subliniat într-un comunicat Johnson, fost ziarist la Financial Times care a votat la referendumul din 2016 pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

"Dat fiind că realitatea Brexitului s-a dovedit a fi departe de ce s-a promis, soluţia democratică este să i se dea ultimul cuvânt publicului", a menţionat Johnson, al 14-lea oficial care demisionează din guvernul May de la alegerile anticipate din iunie anul trecut, când conservatorii au pierdut majoritatea.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Londra a reacţionat imediat după acest anunţ şi a exclus orice posibilitate de a se organiza un nou referendum privind Brexitul. ''Referendumul din 2016 a fost cel mai mare exerciţiu democratic din istoria ţării noastre. În nicio circumstanţă nu vom avea un al doilea referendum'', a clarificat purtătorul de cuvânt al executivului condus de Theresa May

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel