"Regulile sunt foarte clare - o decizie de aderare a României la spaţiul Schengen poate fi luată doar în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, secţiunea Afaceri Interne.
Următorul Consiliu JAI ordinar este programat pentru luna martie, dacă până atunci va exista un Consiliu extraordinar şi Preşedinţia în exerciţiu cehă a Uniunii, Preşedinţia viitoare suedeză de la 1 ianuarie va agrea împreună cu Comisia, cu statele candidate România şi Bulgaria să introducă pe ordinea de zi acest punct în înţelegerea serviciului juridic al Comisiei, nu este nevoie să parcurgem toate procedurile parcurse deja, ci efectiv este nevoie de un vot şi de unanimitate", a afirmat Bode, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, conform Agerpres.
"Pe noua procedură lucrurile sunt mai simple. (...) Lucrurile sunt relativ mai simple. Deocamdată niciun stat nu a fost evaluat pe noua procedură. Rămâne să vedem la Consiliul (European) de săptămâna viitoare dacă va fi luat în discuţie, deşi nu este pe agendă, subiectul migraţiei este, dar inevitabil sunt convins că se va discuta şi acest subiect.
Deocamdată rămânem în acest scenariu cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI din martie sau la orice alt consiliu extraordinar", a transmis ministrul.
Vezi și
România putea să intre în spaţiul Schengen la reuniunea de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), în timp ce Bulgaria trebuie să facă paşi suplimentari, a declarat joi, pentru presa română, ministrul olandez al justiţiei şi securităţii, Eric van der Burg.
Ministrul a spus că nu vede rezultatul votului pe joi, în urma căruia României şi Bulgariei li s-a blocat din nou drumul spre spaţiul Schengen, ca pe un „semn de slăbiciune” pentru Uniunea Europeană sau ca pe o diminuare a solidarităţii între statele membre. „Am făcut nişte acorduri, aşa că trebuie să le respectăm”, a afirmat el, fără a intra în detalii.
Continuă știrea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News