Publicitate
"Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi trebuia să dea explicaţii pentru cazul Blue Air în faţa comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns. Sute de mii de români au fost păgubiţi. Blue Air a fost un Caritas în 2022, după cum spune chiar Marcel Ciolacu. Un Caritas de care Grindeanu ştia, dar în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia ţeapă. Avea toate pârghiile legale şi obligaţia să pună stop", a scris Drulă, pe Facebook.
Liderul USR îl acuză pe ministrul Transporturilor că "a ales să se pună la adăpost".
"A ales să se pună doar pe sine la adăpost, pentru situaţia în care Blue Air crapă, cu un amendament făcut în mai. Acum se sustrage controlului parlamentar. E primul ministru al Transporturilor pe care îl văd atât de terorizat de funcţie şi responsabilitatea ei", a adăugat Cătălin Drulă.
Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
"În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăţi au fost blocate de către aceştia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie. În plus, toţi furnizorii de servicii esenţiale zborurilor au condiţionat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activităţii de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăţi de handling, furnizori de combustibil, autorităţi de control al traficului aerian, precum şi cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air. În urma acestora, Societatea îşi propune să reia zborurile începând cu data de 10 Octombrie 2022", informează Blue Air.
În context, operatorul aerian transmite pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News