Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Biscuiți Kipferl, de post: Deliciul vienez datorat otomanilor poate fi pregătit chiar de copii
WhatsApp
Deși populari în toată Europa, biscuiții Kipferl își au originea în Viena, Austria în urmă cu aproximativ 400 de ani, când, pentru a sărbătorii victoria asupra otomanilor, localnicii au creat acest preparat dulce în formă de semilună („kipferl”) găsit pe steagul războinicilor turci.
Biscuiți Kipferl, de post: Deliciul vienez datorat otomanilor poate fi pregătit chiar de copii

Biscuiții kipferl sunt atât de fragezi că se topesc în gură datorită conținutului ridicat de unt (sau margarină, dacă îi facem de post) și absenței oului. Sunt o prăjitură făcută cu adaos de nuci și un praf generos de zahăr vanilat.

Populari în toată Austria, Germania, Republica Cehă, Polonia, Slovacia și Ungaria, aceste fursecuri sunt un desert popular, în special la Crăciun, deși se bucură pe tot parcursul anului și se găsesc în practic toate cafenelele vieneze. Pentru perioada postului, bunătățile în formă de semilună se pot face înlocuind untul cu margarina.

În mod tradițional, biscuiții kipferl sunt pregătiți cu nuci măcinate, care au ca rezultat o textură mai moale, dar pot fi folosite și migdale măcinate sau alune. Migdalele albite măcinate vor avea ca rezultat o prăjitură de culoare deschisă, în timp ce nucile și alunele vor avea ca rezultat o prăjitură mai întunecată, cu pete. Toate sunt delicioase - alegeți în funcție de preferințe!

Vezi și: Scones cu mălai, pâinici rapide. Ingredientul secret care le dă gustul special

Ingrediente:

150 g. margarină vegetală (unt, dacă nu doriți să îi faceți de  post);

250 g. făină de grâu;

100 g. făină de migdale. Poate fi înlocuit cu flgi de cocos, nuci sau alune măcinate, 

1 pachețel zahăr vanilat

100 g. zahăr

70 g. zahăr pudră pentru decorat

 

Biscuiți Kipferl, de post: Mod de preparare

Într-un vas, cernem făina de grâu, adăugam făina de migdale, zahărul, zaharul vanilat. Untul moale, sau margarina se adaugă apoi și se amestecă cu toate celelalte ingrediente. Frământați până când sunt bine combinate. Aluatul va fi destul de tare și uscat.

Se învelește aluatul în folie alimentară și se pune la frigider pentru minim 2 ore. 

Tăiați bucăți de aluat pe care le formați apoi cu mâinile în semilune. De obicei, este cel mai ușor să le modelezi în semilune pe hârtia pe care urmează să pui biscuiții la copt, dar unora le este mai ușor să le modelez în mâini.

Plasați biscuiții pe o foaie de copt antiaderentă sau cu pergament. Coaceți pe raftul din mijloc al cuptorului preâncălzit la 180 de grade timp de 12-17 minute (în funcție de mărimea semilunelor) sau până când marginile încep să devină aurii.

Lăsați prăjiturile să stea timp de un minut și apoi folosiți o sită pentru a le împudra cu zahărul pudră de vanilie cât sunt încă fierbinți. Lasă prăjiturile să se răcească complet și apoi le mai împudrați o dată cu zahăr.

Citește și: Prăjitură deșteaptă cu brânză. Rețeta secretă din caietul gospodinelor din Rusia

Zahăr vanilat făcut în casă: simplu și sigur

 

Dacă nu doriți să folosiți zahăr pudră vanilat din comerț, puteți să îl pregătiți dumneavoastră, acasă.

Așezați   pur și simplu o păstaie  de vanilie într-un recipient sau o pungă sau borcan cu zahăr alb granulat. Sigilați punga sau borcanul și lăsați să stea așa câteva săptămâni, agitând ocazional. Aruncați păstaia de vanilie și zahărul dvs. vanilat este gata de utilizare!

Câte păstăi de vanilie folosiți depinde de cât de puternică doriți aroma și cât de mult zahăr faceți. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Lifestyle Vezi toate articolele
pixel