Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Birchall, primul MESAJ după ce a preluat funcția de ministru interimar al Justiției
WhatsApp
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a făcut primele declarații după preluarea funcției precizând faptul că un obiectiv principal este cel de a asigura buna colaborare între ministere.

„Ministerul Justiției e un portofoliu extrem de important și vă asigur că voi gestiona agenda instituției cu echilibru și profesionalism pe perioada exercitării interimatului, alături de colegele și colegii mei din Minsiterul Justiției. Un obiectiv important al interimatului este asigurarea bunei funcționări a activității curente a Ministerului Justiției.

După cum știți, Ministerul Justiției este pe circuitul de avizare a inițiativelor celorlalte ministere sau instituții, iar din acest punct de vedere un obiectiv principal este asigurarea unei bune coordonări, astfel încât activitatea celorlalte ministere, agenda ședințelor de guvern să nu fie afectate.

Am asigurat interimatul la Ministerul Justiției și în februarie 2017. În Ministerul Justiției am lucrat atunci, chiar dacă pe o perioadă scurtă, cu foarte buni profesioniști și vă asigur că ne vom face treaba pe această perioadă cu aceeași bună credință și cu același profesionalism”, a declarat Birchall.

Ana Birchall va gestiona acest portofoliu după ce, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Toader şi a semnat decretul pentru interimat. Birchall a mai deținut aceeași funcție în februarie 2017, după demisia lui Florin Iordache.

PSD l-a propus pe Eugen Nicolicea ca ministru al Justiției în locul lui Toader, dar președintele Iohannis a respins propunerea, astfel că premierul Dăncilă a propus-o ca ministru interimar la Justiție pe Ana Birchall.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel