Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
BILANŢ Coronavirus 2 octombrie: RECORD ABSOLUT de infectări în România
WhatsApp
România a înregistrat, în ultimele 24 de ore, un nou record de infectări noi cu Covid-19 2.343 și 53 de decese.
Foto ILUSTRATIV

Până vineri, 2 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 132.001 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

105.582 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 569 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.471.499 de teste. Dintre acestea 26.011 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.436 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.575 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.697 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.452 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.138 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.379 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 839 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 207.820 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel