Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bilanţ Coronavirus, 10 mai. Numărul pacienţilor vindecaţi în România depăşeşte pragul de 1 milion
WhatsApp
În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 620 de cazuri noi de COVID-19 și s-au înregistrat 68 de decese. În secțiile de Terapie Intensivă pacienții au scăzut sub o mie.

Publicitate

România depășește pragul de 1 milion pacienți vindecați

 

Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.066.731 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.015.092 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 620 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 153 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

68 de decese

 

Până astăzi, 29.034 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 09.05.2021 (10:00) – 10.05.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (34 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

 

Scade numărul pacienţilor internaţi la ATI

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.525. Dintre acestea, 962 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.518.122 de teste RT-PCR și 970.067 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.992 de teste RT-PCR (3.244 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.748 la cerere) și 4.751 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 18.035 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.631 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.097 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 150 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 829 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 9 mai, 5.090 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.279.320 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel