13 state conduse de republicani au interzis sau au restricționat sever avortul, după ce Curtea a anulat săptămâna trecută hotărârea istorică Roe vs. Wade din 1973.
Femeile din aceste state care doresc să facă un avort ar putea fi nevoite să se deplaseze în statele în care acesta rămâne legal, conform Mediafax.
Convocând vineri o întâlnire virtuală pe tema dreptului la avort cu guvernatorii statelor democrate, Biden a declarat că el crede că "oamenii vor fi șocați atunci când primul stat va încerca să aresteze o femeie pentru că a trecut o graniță de stat pentru a obține servicii medicale", anunță Reuters.
El a adăugat: "Și nu cred că oamenii cred că se va întâmpla asta. Dar se va întâmpla și va transmite întregii țări că aceasta este o afacere gigant, care afectează toate drepturile de bază".
Biden a declarat că guvernul federal va acționa pentru a proteja femeile care trebuie să treacă granițele statului pentru a face un avort și pentru a le asigura accesul la medicamente în statele în care acestea sunt interzise.
Guvernatorul din New Mexico, Michelle Lujan Grisham, a declarat în cadrul reuniunii că statul său "nu va coopera" cu nicio încercare de a da de urma femeilor care au făcut avorturi pentru a le pedepsi.
Solistul trupei Green Day a anunțat în timpul unui concert că vrea să renunțe la cetățenia americană în urma deciziei Curții Supreme de Justiție a SUA care a eliminat dreptul femeilor de a face avort, potrivit CNN.
El a continuat spunând că există „prea multă prostie în lume ca să mă întorc în acea țară mizerabilă", înainte de a-și îndemna fanii să fie pregătiți pentru alte anunțuri.
„Nu vreau să mă întorc în America. Veți avea parte de mult mai mult de la mine în zilele următoare", a spus cântărețul.
Continuă știrea: Din ce în ce mai multe vedete și-au arătat susținerea dreptului la avort. Solistul trupei Green Day va renunța la cetățenia americană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News