Prelungirea actualelor măsuri este prevăzută în noul decret ministerial de marţi, o informaţie care a fost preluată miercuri de media belgiene. Decretul prevede extinderea perioadei de restricţii, care au intrat în vigoare la 2 noiembrie şi au fost prelungite iniţial până la 15 ianuarie.
Potrivit ziarului LeSoir, extinderea restricţiilor nu a fost comunicată pentru a nu suscita "confuzie" în rândul populaţiei, potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Interne, Annelies Verlinden, care a precizat că acestea ar putea fi flexibilizate după viitoarea reuniune a comitetului.
În ultimele şapte zile, numărul infecţiilor zilnice cu SARS-CoV-2 a fost în medie de 2.070 (cu 30% mai mult decât săptămână trecută), cifră asociată cu o creştere a numărului de teste PCR pe care au trebuit să le efectueze persoanele care s-au întors acasă după vacanţele în străinătate.
Potrivit datelor institutului belgian Sciensano, de la începerea pandemiei în această ţară au murit din cauza COVID-19 în total 20.194 de persoane. Media din ultima săptămână a fost de 51 de decese, cu 25,1% mai scăzută decât săptămâna precedentă.
Numărul pacienţilor cu boala COVID-19 din spitalele belgiene, potrivit ultimelor date ale Sciensano, este de 1.960, dintre care 356 se află la terapie intensivă.
De la declanşarea pandemiei, cel puţin 667.322 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus în Belgia, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News