"Uniunea Europeană nu a avut niciodată un procuror-șef, iar candidatul cu cele mai mari şanse este o femeie care are o reputație teribilă acasă", notează jurnaliştii BBC în deschiderea articolului.
În calitate de șef al noii Procuraturi Europene (EPPO), oricine câștigă va avea puteri extinse pentru a investiga folosirea abuzivă a fondurilor europene și fraudele în materie de TVA între statele membre ale Uniunii Europene.
Aceeaşi sursă precizează că "în timpul celor cinci ani de activitate la DNA, Laura Codruţa Kovesi a trimis în faţa istanţei 68 de funcționari de nivel înalt, inclusiv 14 miniștri de guvern sau foşti miniștri și 53 deputați din ambele camere ale Parlamentului român. Până când a fost forțată să iasă din funcție de către social-democrații de la putere, 37 dintre acei politicieni au fost deja condamnați și majoritatea cazurilor erau în curs de desfășurare. Guvernatorii social-democrați o consideră drept dușmanul lor, chiar dacă oficialii publici din toate partidele au fost urmăriți penal".
BBC a povestit şi felul în care coaliţia de guvernare i-a forţat mâna preşedintelui Klaus Iohannis să o demită pe Kovesi în iulie anul trecut, după ce a fost acuzată că a abuzat de funcţia sa, iar procurorii din subordinea ei au fost acuzaţi de presiune asupra martorilor. Laura Codruţa Kovesi a declarat că a fost o campanie de denigrare lansată împotriva sa.
"Încrederea românilor în DNA este destul de remarcabilă", a declarat Kovesi pentr BBC în februarie 2017, când sute de mii de români au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva eforturilor Guvernului de a schimba legislația anticorupție. Însă de când a candaidat pentru şefia Parchetului European, oamenii o susţin mai mult ca niciodată.
În cuida acesti lobby făcut împotriva sa, Kovesi este susţinută de comisiile Parlamentului European. Acum este de competența Consiliului European, care se vor consulta cu șefii grupurilor politice din Parlamentul European, să decidă. Noul procuror va începe munca la Parchet din 2020.
Până în prezent, 22 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene au convenit înfiinţarea noului Parchet. Ungaria este printre ţările care considera noua instituţie drept o încălcare a suveranității naționale. Scopul său principal este de a combate cazurile de fraudă complexă.
Investigarea acestor fapte necesită o muncă asidură pe termen lung şi munți de documente traduse. Birourile vamale naționale sunt, uneori, "descurajate" de cei aflați la putere.
Oficiul UE pentru combaterea fraudei, OLAF, are un personal de numai 100 de persoane, iar jumătate din cererile sale de anchetă sunt respinse de procurorii naționali.
Noua procuratură nu va viza numai tranzacțiile TVA suspecte, ci și problema licitațiilor pentru achizițiile publice pentru banii UE - de a identifica contractele care merg la companii aproapiate de partidele politice.
În concluzie, BBC notează că "doamna Kovesi, care s-a luptat deja cu cei mai puternici din țara sa natală, ar putea conduce această instituţie".
[Citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News