Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Băsescu, declarație BOMBĂ: Moțiunea NU mai are nicio şansă. Explicația fostului președinte
WhatsApp
Senatorul Traian Băsescu susţine că moţiunea de cenzură depusă vineri de USR nu mai are nicio şansă să treacă, iar momentul moţiunii a fost în septembrie, când liderul PMP, Eugen Tomac, a trimis proiectul acesteia la PNL şi USR. 

"Au aşteptat până când au fost siguri de eşec! Am văzut liderii opoziţiei, Orban, Barna şi Tomac la televizor. Erau ţanţoşi şi plini de importantă pentru că au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Săracii, se fac a fi opozanţi. Realitatea tristă este că, dacă Orban şi Barna nu sunt într-un blat cu PSD-ul, atunci sunt proşti (politicieni?) de-a binelea mai ales atunci când evaluează şansele de reuşită ale moţiunii. Momentul moţiunii a fost în septembrie, atunci când autorităţile intrau în curţile oamenilor şi le luau porcii, atunci când evenimentele din 10 August din Piaţa Victoriei erau încă proaspete, atunci când ALDE se distanţa de PSD pentru că lui Tăriceanu i se umflase capul şi în oportunismul lui proverbial credea că numai Dragnea este penal şi el nu, atunci când UDMR nu-şi rezolvase problema predării Limbii Române în şcolile de Limba Maghiară de către profesori calificaţi pentru predarea Limbii Române şi ameninţau cu ruperea protocolului, atunci când Bădălău îi trimitea scrisori deschise lui Dragnea, Gabriela Firea cerea demisia lui Carmen Dan iar puciştii se aliniau în spatele lui Stănescu", a scris, vineri, pe Facebook, Traian Băsescu.

Fostul preşedinte aminteşte că în septembrie a argumentat că atunci trebuia depusă o moţiune de cenzură, însă lideri ai PNL şi USR i-au replicat că nu era momentul. 

Citește și: Băsescu, ATAC la Victor Ciutacu: "Măi PANARAMĂ mică"

Traian Băsescu enumeră cinci motive pentru un eşec al moţiunii: "În noiembrie Tăriceanu a aflat că şi el este penal ca şi Dragnea ceea ce a făcut să i se desumfle capul şi să devină din nou solidar cu Dragnea, pentru că voturile care îl pot trimite în faţa procurorilor sunt la PSD; Emoţia legată de pesta porcină a trecut, despăgubirile s-au plătit, deci nu mai există presiune socială şi mediatică; În octombrie ministrul Educaţiei Naţionale este remaniat iar ordinul prin care se stabilea predarea Limbii Române în şcolile de Limba Maghiară de către profesori calificaţi este anulat, ceea ce îl readuce pe Kelemen Hunor la supuşenie şi faţă de Dragnea, nu numai faţă de Victor Orban; În noiembrie Dragnea reuşeşte să închidă focarele cu pucişti. Pe unii îi cumpără cu funcţii şi bani, pe alţii îi elimină restabilindu-şi un fragil control pe partid şi guvern; Emoţia evenimentelor din 10 august a trecut, mai ales că între timp românii au vazut la televizor intervenţii mult mai dure decât cele din Piaţa Victoriei la Paris şi Bruxelles". 

Traian Băsescu consideră că liderii PNL şi USR "simulează" opoziţia. 

Citește și: Traian Băsescu: Dragnea, PLEACĂ acum!

"Evident moţiunea de cenzură nu mai are nici o şansă. Orban, Turcan, Barna, Ghinea etc. au aşteptat cu depunerea unei moţiuni de cenzură până când au fost siguri că aceasta nu mai are nici o şansă să treacă. Liderii PNL şi USR ori sunt proşti (politicieni?) ori pur şi simplu simulează opoziţia înşelându-şi fără ruşine electoratul. Cert este că au aşteptat cu depunerea moţiunii de cenzură până când au fost siguri de eşec. PS - pentru a întări ideea de 'opozitie onestă' liderii USR, Barna, Ghinea şi încă trei, au ţinut ca azi, în ziua depunerii moţiunii împotriva Guvernului Dăncilă, să aibe discuţii şi poze rânjind cu gura până la urechi, cu doamna Dăncilă", a încheiat fostul preşedinte Traian Băsescu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel