Întrebat de Denise Rifai dacă ar trebui totuşi ca preşedintele Klaus Iohannis să o invite pe Viorica Dăncilă la eveniment, Traian Băsescu a spus că nu are de ce să meargă şi că a confundat instituţiile.
Citeşte şi: Viorica Dăncilă: "Nu am să mă rog de nimeni să mă invite la Summit"
"Nu. Nu are acces la şedinţele Consiliului. Dânsa, în mod categoric, a făcut o confuzie între instituţii. Nu şi-a dat seama peste ce instituţii a exercitat preşedinţia. Mai are două luni şi încă nu şi-a dat seama că nu exercită o preşedinţie care acoperă şi Consiliul European, ci o preşedinţie care acoperă Consiliul Uniunii Europene, care e altceva. Consiliul European este cel condus de Donald Tusk şi Consiliul UE este o structură europeană care e formată numai din miniştri. Dânsa încă nu şi-a dat seama că nu e preşedinte şi peste Consiliul European", a declarat Traian Băsescu, la Realitatea TV.
Băsescu a explicat şi cum pot alţi premieri să participe la Summit, în timp ce Viorica Dăncilă nu este invitată.
"Sunt foarte mulți premieri în Consiliul European dar depinde ce scrie în Constituția fiecărui stat, cine este cel îndreptățit să reprezinte țara. Și la noi, ca și la francezi, îndreptățit este președintele. Același lucru se întâmplă cu Finlanda. Dacă scria că şi premierul reprezintă ţara, era în regulă.
Citeşte şi: Tăriceanu, despre neinvitarea Vioricăi Dăncilă la Summitul de la Sibiu: „O mare greșeală”
Nu poate (să o invite preşedintele - n. red.). Prin tratatul de la Lisabona, în Consiliul European există un scaun pentru fiecare stat. Nu sunt două. Se putea să meargă amândoi dacă Iohannis o ţinea în braţe pe doamna Dăncilă", a mai precizat Traian Băsescu, în emisiunea "Legile Puterii".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News