"Cele 10 zile pentru numiri, da este o limitare a atribuțiilor și a prerogativelor președintelui, este în aceeași linie de golire de sens a instituției președintelui, linie pe care am văzut-o de trei ani de zile activând în România, deși după 26 mai mesajul cetățenilor a fost unul foarte clar și doamna Dăncilă a declarat atunci sub emoția momentului că atacul pe statul de drept și pe justiție va înceta, iată o nouă șopârlă introdusă în acest Cod Administrativ", a declarat Dan Barna, miercuri, la Parlament.
Guvernul a adoptat, marți, o ordonanță de urgență privind un nou Cod administrativ. Printre prevederile actului normativ se numără și cea care spune că: "(3) Președintele României numește în funcție persoana propusă de prim-ministru în termen de 10 zile de la înregistrarea propunerii sau în același termen, în condițiile alin. (4) sau (5), motivează, îi comunică prim-ministrului și face public refuzul numirii în funcție".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News