Bani în plus pentru mai multe categorii de români, începând cu 1 martie 2023. De miercuri, indemnizația de șomaj, indemnizația pentru creșterea copilului și venitul minim garantat ar trebui să crească cu aproape 14%. Adică cu rata medie a inflației din 2022.
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, indicele social de referință ar urma să crească de la 525 de lei la 598 de lei. Astfel, mamele care beneficiază de indemnizația minimă pentru creșterea copilului ar putea primi în plus aproximativ 180 de lei de la 1 martie.
De asemenea, un român care a rămas fără loc de muncă, și care are o vechime de 20 de ani, ar putea primi în plus la șomaj 73 de lei.
În cazul celor care trăiesc cu venitul minim garantat, indexarea cu rata medie a inflației le-ar putea aduce în plus între 20 de lei și 76 de lei pe lună, asta în funcție de numărul membrilor familiei.
Nu ar fi prima oară însă când, din lipsă de bani, Guvernul ar amâna indexarea cu rata inflației.
Vorbim și despre veniturile pensionarilor. Cei care au pensii mai mari de 4000 de lei vor primi înapoi banii pe care statul i-a reținut anul trecut, în 2022, din veniturile lor pentru contribuția la sănătate. Măsura vine în urma unei decizii date de Curtea Constituțională la sfârșitul anului trecut.
Astfel în cazul unei pensii de 4500 de lei, asta ar însemna 50 de lei în plus pe lună, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News