Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Băncile românești, înțelegeri pe creșterea ROBOR. Telefoanele private ale șefilor, verificate amănunțit 
WhatsApp
Ancheta Consiliului Concurenței, care vizează posibila înțelegere între zece bănci românești pentru creșterea artificială a ROBOR-ului, vizează inclusiv telefoanele private ale șefilor de bănci. Respectivele controale au aprobare judecătorească. 
bancomat furat din banca

Directorul Direcţiei Pieţe de Servicii din Consiliul Concurenţei, Adrian Comănescu spune că volumul de date care trebuie analizate în cadrul investigaţiei declanşate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR este unul foarte mare, fiind inspectate inclusiv telefoanele personale ale celor implicaţi.

"În procedura de inspecţie, control, pe care am avut-o noi, am primit autorizare de la Curtea de Apel. Pe lângă controlul pe care îl facem noi pe aparatura electronică, telefoane de serviciu, laptopuri, calculatoare etc, am primit o serie de autorizări să inspectăm şi telefoane personale ale persoanelor implicate. Şi atunci, am făcut şi acest lucru. Volumul de date pe care l-am luat este unul destul de mare, vor trebui analizate - e vorba de sute de tranzacţii, de mii de tranzacţii, pe perioade scurte de timp - şi atunci volumul acesta de date care trebuie prelucrate necesită un anumit timp. Dar, încercăm să ne mişcăm cu celeritate şi să venim cu un rezultat al acestei investigaţii într-o perioadă de timp rezonabilă", a declarat Adrian Comănescu.

El a menţionat că, în acest caz, este o investigaţie pornită din oficiu.

Se copiază toate datele din calculatoare



La rândul său, directorul general din cadrul Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă, a explicat de ce, în general, o investigaţie durează mai mult.

"Este o procedură complexă (...) Se merge la companii, se copiază calculatoare. Vă imaginaţi, un domeniu atât de complex cum este cel bancar, să mergi şi să copiezi date de pe calculator, apoi ele se procesează în sediul Consiliului, în prezenţa avocaţilor părţilor, se invocă diverse excepţii procedurale, deci procedura e extrem de detaliată din acest punct de vedere. Apoi, toate constatările trebuie temeinic justificate. După ce se finalizează la nivel intern, echipa de caz îşi finalizează partea de analiză, lucrul acesta se traduce într-un raport. Acest raport de investigaţie parcurge, la rândul lui, o serie de filtre interne", a spus Daniela Băcilă.

Ea a adăugat că dacă investigaţia vizează şi încălcarea Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, acest raport se trimite şi la Comisia Europeană, unde are şi acolo o durată de analiză.

"Ulterior, are loc transmiterea raportului către părţile implicate, în cazul acesta către cele 10 bănci investigate, şi are loc o audiere în faţa plenului Consiliului Concurenţei. În cadrul acestei audieri, este o procedură similară celei care se desfăşoară în faţa judecătorului. Echipa îşi prezintă punctul de vedere, se dă apoi cuvântul părţilor, are loc acea apărare şi doar după parcurgerea acestei proceduri se ia decizia finală, care apoi merge în instanţă", a precizat Daniela Bădilă.

Amenzile pot ajunge la 10% din cifra de afaceri



Aceasta a subliniat că sunt o serie de drepturi procedurale pe care trebuie să le garantezi. "Este dreptul de acces la dosar. Este o chestiune foarte detaliată, pentru că nivelul amenzilor poate merge până la 10% din cifra de afaceri totală a unei companii şi, atunci, şi garanţiile procedurale sunt extrem de extinse în acest domeniu", a mai spus directorul general.

Începând cu 1 noiembrie, Consiliul Concurenţei a efectuat mai multe inspecţii inopinate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR, iar documentele ridicate în cadrul acţiunilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de "fixing" (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID). Astfel, investigaţia vizează activitatea băncilor pe piaţa monetară interbancară desfăşurată în cadrul procedurii de fixing, precum şi cea desfăşurată în intervalul de 15 minute după efectuarea "fixingului", respectiv atragerea şi plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBOR/ROBID la nivel naţional.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, nu nivelul unui preţ este problema din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, ci dacă acest preţ a fost format prin practici anticoncurenţiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
07 feb 2023, 09:29
Spectacola.ro
08 feb 2023, 07:46
Astrosens.ro
06 feb 2023, 16:21
Spectacola.ro
08 feb 2023, 07:46
RadioDCNews.ro
07 feb 2023, 14:38
DCMedical.ro
08 feb 2023, 07:45
RadioDCNews.ro
07 feb 2023, 14:38
DefenseRomania.ro
07 feb 2023, 15:11
DCNews.ro
07 feb 2023, 09:29
DefenseRomania.ro
07 feb 2023, 15:11
DCMedical.ro
08 feb 2023, 07:45
DCBusiness.ro
07 feb 2023, 20:57
DCBusiness.ro
07 feb 2023, 20:57
Astrosens.ro
06 feb 2023, 16:21