Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Banca Centrală Europeană anunță recesiune în zona euro, în 2023 
WhatsApp
Activitatea economică în zona euro este susceptibilă să intre în recesiune în 2023, pe fondul prelungirii războiului din Ucraina, au declarat vineri doi importanţi oficiali de la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite AFP.

"Perspectivele de creştere sunt orientate în principal în jos, în special din cauza consecinţelor economice ale războiului din Ucraina", a explicat preşedintele BCE, Christine Lagarde într-un discurs ţinut în faţa Comitetului Monetar şi Financiar International (IMFC), instanţa politică a FMI.

Lagarde, fost director general al FMI, nu a pronunţat cuvântul recesiune, dar a subliniat că "perspectivele s-au înrăutăţit" în ultimele luni din cauza unei "inflaţii ridicate" în zona euro, care în luna septembrie a atins nivelul record de 10%. "Diminuarea efectelor redeschiderii după criza Covid-19, slăbirea cererii mondiale şi scăderea încrederii" afectează de asemenea activitatea economică în zona euro, a apreciat Lagarde. Toţi aceşti factori "sunt susceptibili să provoace o încetinire semnificativă a ritmului de creştere a PIB în zona euro, în al doilea semestru şi la începutul lui 2023", a concluzionat preşedintele BCE.

Cel mai pesimist scenariu devine realitate



Banca Centrală Europeană a pus la punct, în luna septembrie, mai multe ipoteze cu privire la creşterea economică în zona euro în 2023 şi "ceea ce consideram drept scenariul nostru pesimist se apropie de scenariul de bază", a declarat la rândul său vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, într-un interviu pentru cotidianul lituanian Verslo Zinios.

Conform scenariului pesimist, Produsul Intern Brut al zonei euro se va contracta cu aproape 1% anul viitor, în timp ce scenariul de bază prognozează o creştere de 0,9%.

Diferenţa se datorează "modului cum evoluează livrările de energie din Rusia", a precizat Luis de Guindos. În scenariul de bază, 20% din livrările de energie din Rusia către zona euro vor continua să fie furnizate, faţă de o întrerupere completă în cel mai grav scenariu, care este în prezent scenariul cel mai probabil.

În concluzie, zona euro se confruntă cu "o combinaţie foarte dificilă de creştere economică slabă, inclusiv posibilitatea unei recesiuni tehnice, şi o inflaţie ridicată", a subliniat Luis de Guindos.

Înainte ca riscul de recesiune să se materializeze, BCE a început în luna iulie să majoreze, abrupt, dobânzile de referinţă pentru a-şi putea atinge mandatul de a aduce inflaţia aproape de obiectivul de 2%.

Următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE, prevăzută a avea loc în data de 27 octombrie, ar putea să se încheie cu o nouă majorare istorică cu 0,75 de puncte de bază a dobânzilor de referinţă, la fel ca şi în luna septembrie, potrivit declaraţiilor mai multor bancheri şi observatori din zona euro, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel