Publicitate
"Eu, cu domnul preşedinte Dragnea, am foarte multe înţelegeri, ieri am avut o discuţie, cred că de trei ori ne-am văzut ieri la trei întâlniri, cred că undeva la patru-cinci ore am stat de vorbă faţă de forma în Guvern şi comisia care s-a format, cum avem de gând cu secretarul general al guvernului, cu foarte mulţi factori din guvern. (...)Luni, a fost BPN, s-a format o comisie pentru analiza guvernului - pentru că unul dintre factorii pentru care am pierdut puncte comparativ cu 2016 a fost imaginea guvernului, funcţionalitatea lui - şi, ca urmare a acelei scrisori de la ultimul CEX, s-a format o comisie care analizează acum partea umană, resursa umană. Probabil vom încerca să mai propunem şi noi ceva din Giurgiu, sper că vom avea din nou miniştri, pentru că am văzut că atunci era o mare tragedie că am pierdut miniştri. Nu am pierdut nimic, ideea e să ne facem datoria, dar atunci am văzut că foarte multe publicaţii anunţau aşa o mare tragedie că nu mai avem ministru. Funcţia de ministru e o funcţie extrem de volatilă", a declarat Niculae Bădălău.
El nu a vrut să dezvăluie numele giurgiuvenilor care ar putea deveni miniştri, dar a menţionat că "în afară de Andrei Alexandru (deputat -n.r.) şi de Cuc (Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor -n.r), oricare din organizaţia judeţeană ar putea fi propus pentru o astfel de funcţie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News