Luni, meteorologii au emis o avertizare de tip nowcasting Cod portocaliu pentru vreme instabilă, care afectează localități din județul Alba, și alerte Cod galben de averse pentru zone din Oltenia, Banat, Muntenia și Transilvania.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, până la ora 15:25, județul Alba va fi sub avertizare Cod portocaliu, fiind așteptate averse torențiale cu acumulări de 25 - 40 l/mp și frecvente descărcări electrice în localitățile Abrud, Roșia Montană, Sohodol, Bucium și Ciuruleasa.
De asemenea, avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică vor fi în vigoare în următoarea oră în județele Gorj (Tismana, Bălești, Runcu, Padeș, Peștișani, Telești, Godinești și Arcani), Mehedinți (Baia de Aramă, Ponoarele, Isverna și Obârșia-Cloșani), Argeș (Dragoslavele), Dâmbovița (Moroeni), Hunedoara (Râu de Mori, Sântămăria-Orlea, Sălașu de Sus, Buceș, Densuș, Blăjeni, Totești, Balșa și Sarmizegetusa) și Alba (Alba Iulia, Cugir, Zlatna, Vințu de Jos, Pianu, Meteș, Șibot, Săliștea, Blandiana și Ceru-Băcăinți).
Citește și: Vremea în România 22-23 iulie: Cod galben de caniculă și disconfort termic în București și 10 județe
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) sunt valabile pentru o perioadă de maximum șase ore, conform ANM citat de Agerpres.
-------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News