În iunie ar putea avea loc primul termen, dar deocamdată o decizie definitivă nu a fost luată.
"Românii așteaptă anunțul desființării controalelor terestre la frontiera Schengen!
Noi, europarlamentarii români, am obținut o rezoluție care vorbește în premieră despre aducerea Austriei în fața justiției pentru încălcarea Tratatelor UE și plata de compensații României (peste 100 mld euro, spun experții), am fost raportorul din umbră al EPP și știu ce greu am obținut rezoluția, dar decizia politică întârzie.
Comisarul european pentru Afaceri Interne a trimis miercuri Consiliului o solicitare ca data să fie stabilită în iunie, pe ordinea de zi va fi pusă și această chestiune, dar după mine, deciziile ar trebui să fie mai rapide.
Dacă o țară membră are o urgență, ea trebuie să devină urgență tuturor. Așa înțeleg eu solidaritatea. Urgența României să devină a UE! România care e aici, lângă Ucraina, și își asumă în continuare riscuri.
Sute de ani, românii au apărat Europa de atacuri care urmăreau descreștinarea ei, sau pur și simplu spolierea de resurse, jaful organizat, iar în timp ce Vestul și Nordul se dezvoltau, și foarte bine făceau, noi eram aici, la frontiere, cu arma în mână, apărați doar de Dumnezeu!" spune Rareș Bogdan.
România și Bulgaria au reușit să intre în spațiul Schengen doar aerian și maritim, după o presiune uriașă din partea Comisiei Europene asupra Austriei care a refuzat orice compromis până în al XII-lea ceas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News