Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Aurescu va prezenta, luni, la Bruxelless, măsurile luate de România pentru exportul cerealelor ucrainene
WhatsApp
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu va participa luni, 18 iulie 2022, la reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din statele membre ale UE.

Cu acest prilej, miniştrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii aprofundat referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

„Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul Bogdan Aurescu va expune evaluarea părţii române cu privire la evoluţiile din teren şi la consecinţele la adresa securităţii regionale. De asemenea, va exprima sprijinul pentru menţinerea presiunii asupra Rusiei şi consolidarea regimului de sancţiuni la adresa acesteia, precum şi cu privire la sprijinirea Ucrainei de către UE, inclusiv prin alocarea unei noi tranşe financiare prin Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF)”, se arată în comunicatul MAE, preluat de Agerpres.

De asemenea, cu acest prilej, „ministrul de externe român va prezenta măsurile cele mai recente adoptate de România pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, printre care deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, finalizarea lucrărilor la linia de cale ferată cu ecartament larg din portul Galaţi, precum şi acordul României pentru tranzitarea canalelor Chilia şi Bâstroe de către nave sub pavilion terţ încărcate cu cereale”.

La discuţia pe tema Ucraina va interveni şi ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, prin video-conferinţă.

Referitor la consecinţele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a implementării Planului de Acţiuni al UE, va reitera susţinerea pentru eforturile diplomatice europene de izolare în continuare a Rusiei la nivel internaţional şi va prezenta demersurile concrete ale României în dialogul cu partenerii terţi cu obiectivul de a combate narativul Rusiei. Va sublinia importanţa intensificării sprijinului UE pentru statele din Caucazul de Sud şi Asia Centrală, regiuni deosebit de vulnerabile la acţiunile Federaţiei Ruse.

„De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va prezenta rezultatele celei de-a doua ediţii a Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, găzduite şi co-prezidate, alături de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Annalena Baerbock, şi de ministrul de stat pentru dezvoltare, francofonie şi parteneriate internaţionale al Franţei, Chrysoula Zacharopoulou”, conform MAE.

Reuniunea, care a reuşit să strângă asistenţă financiară în valoare de 615 milioane de euro, din care peste 432 milioane de euro granturi, a pus accentul pe sprijinirea efortului de reformă al Republicii Moldova, inclusiv din perspectiva atingerii obiectivelor fixate de Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022, prin care a fost propusă acordarea statutului de candidat la UE Republicii Moldova, propunere materializată cu ocazia Consiliului European din 23-24 iunie.

În acest context, MAE precizează că ministrul Bogdan Aurescu „va încuraja statele membre UE să continue să ofere asistenţă directă Republicii Moldova în această perioadă dificilă”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel