Augustin Zegrean, fost președinte al CCR atrage atenția că, potrivit Codului Administrativ, adoptat de Guvernul Dăncilă prin ordonanţă de urgenţă, alegerile locale pot fi amânate numai prin lege organică.
„Este un text în Codul Administrativ pe care nimeni nu-l citește, nici cei care l-au făcut nu cred că l-au citit, în care scrie clar că în caz de dezastre, sinistru, situații de crize, se pot amâna alegerile. Dacă ar fi să ajungem în situația de cod roșu de coronavirus în România s-ar putea amâna alegerile locale, dar numai prin lege organică.
Cred că povestea aceasta cu coronavirusul s-ar încadra într-una din situațiile specificate în Codul Administrativ. Nu poți face alegeri când țara este în carantină, spre exemplu. Se pot amâna cât durează situația care a determinat amânarea. Nu este o perioadă anume. În situația asta, cei aflați în funcție rămân în continuare să administreze treburile țării până la alegerea noului primar", a spus Augustin Zegrean, potrivit PSnews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News