Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Augustin Zegrean, reacție după măsurile anunțate de Iohannis: „Nu se schimbă mare lucru”
WhatsApp
Augustin Zegrean, a reacționat în urma anunțului făcut de Klaus Iohannis. Fostul președinte CCR a vorbit despre ce înseamnă starea de urgență, ce se schimbă și când intră măsurile în vigoare.

„Măsurile intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Factul că Parlamentul trebuie să aprobe decretul, nu împiedică aplicarea lui din momentul publicării în Monitorul Oficial și eu cred că Monitorul Oficial deja îl au pentru că știu cum funcționează lucrurile acolo. Urmează să se publice și din acel moment el intră în vigoare, dar unele măsuri au fost deja luate dintre cele pe care le-a menționat președintele, deci nu se schimbă mare lucru, dar sigur că s-a dat posibilitatea să se ia anumite măsuri dacă va fi nevoie.

Vom vedea cum vor reacționa ministerele, cum vor lua acele măsuri. Totul trebuie să fie circumscris unui articol din Constituție, articolul 53, care vorbește despre limitarea drepturilor și libertăților fundamentale", a declarat Augustin Zegrean, la B1 TV.

 

Augustin Zegrean: „Principalul om în toate perioada aceasta va fi ministrul de Interne”

 

„În primul rând, ele trebuie făcute prin lege, dar trebuie să fie o justă proporție între măsura care se ia și fenomenul care a provocat luarea măsurii. Trebuie ca măsurile care se iau să fie necesare într-un stat democratic și să nu se facă excese. În rest, ce a prezentat președintele, ce va putea face, este ok și nu pare a fi încălcat în niciun fel textul constituțional despre libertatea oamenilor.

Principalul om în toate perioada aceasta va fi ministrul de Interne, el preia conducerea sub supravegherea primului ministru, dar omul operativ va fi ministrul de Interne și el va trebui să fie cu ochii și cu urechile spre Ministerul de Interne. Acestă decizie se ia pentru 30 de zile. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare, dacă va fi nevoie de un alt decret de prelungire a stării de urgență sau nu va mai fi nevoie”, a completat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel