Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ATAC TERORIST în Manchester
WhatsApp
Un atac terorist a avut loc în Manchester, imediat după miezul nopții. 

Trei persoane au fost înjunghiate cu brutalitate luni, imediat după miezul nopții în staţia feroviară Victoria din Manchester, după ce au fost atacate de un bărbat înarmat cu un cuţit, relatează Reuters, PA şi dpa. Bărbatul a fost auzit strigând "Allahu Akbar" înainte de atac. 

Poliţia a confirmat că un bărbat şi o femeie au fost transportaţi la spital "cu răni de cuţit" după atac,  în staţia Victoria din nordul orașului Manchester. 

Un poliţist a avut şi el nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost rănit cu cuţitul la umăr, a precizat poliţia, menţionând că un bărbat a fost reţinut.

Citește și ATAC de Revelion, în Marea Britanie: Momentul CAPTURĂRII teroristului. VIDEO

Ziarul Manchester Evening News a relatat că staţia a fost închisă şi a postat pe site-ul său fotografii în care se poate remarca o prezenţă poliţienească substanţială.

Potrivit Press Association, care citează un martor, atacatorul a strigat "Allah" după ce i-a atacat pe trecători.

Martorul citat de PA este Sam Clack, producător la BBC, care aştepta să ia tramvaiul de la staţia Victoria. El a a relatat că a auzit un ţipăt şi s-a uitat în josul platformei. "Păreau să fie un bărbat de circa 60 de ani şi o femeie de o vârstă similară şi un alt tip îmbrăcat complet în negru. Părea că se certau dar femeia ţipa tare. Am văzut poliţia îndreptându-se rapid spre el", a povestit bărbatul.

"A venit spre mine. M-am uitat în jos şi am văzut că avea un cuţit de bucătărie cu o lamă de 25 cm. A fost frică, frică pură", a povestit el.

Potrivit lui Clack, poliţia a folosit un Taser şi un spray cu piper înainte ca "şase sau şapte" agenţi să sară să-l imobilizeze.

"Atâta timp cât continuaţi să ne bombardaţi ţările, genul ăsta de lucruri va continua să se întâmple", ar fi spus bărbatul în timp ce era ţinut la pământ de poliţişti, potrivit producătorului BBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel