Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Artizanul“ Ordonanței 13, în viziunea lui Dragnea, soluția PSD de înlocuire a lui Bădălău la Curtea de Conturi
WhatsApp
Marian Neacșu, actualul secretar general al Guvernului, ar fi favorit să îi ia locul lui Niculae Badălău la conducerea Curții de Conturi, anunță Realitatea PLUS.

Publicitate

Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Marian Neacșu va fi propus de PSD pentru înlocuirea lui Niculae Bădălău la Curtea de Conturi. PSD a anunțat că a fost declanșată procedura rapidă pentru revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, după ce a fost arestat preventiv pentru corupție. Bădălău este, în prezent, arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de DNA de trafic de influență și dare de mită, după ce ar fi făcut presiuni asupra unui primar de comună pentru acordarea unui contract public. 

Urmează ca noul nume propus de PSD pentru Curtea de Conturi să fie cunoscut săptămâna viitoare. Cel mai probabil, înlocuitorul va fi Marian Neacșu, potrivit Realitatea PLUS.

Marian Neacșu a fost exclus din PSD după ce a cerut demisia lui Liviu Dragnea, în urma arestării sale, în 2019. Ceea ce i-a adus excluderea din PSD și migrarea la Pro România, condus de Victor Ponta. După plecarea lui Dragnea din fruntea PSD; Marian Neacșu s-a împăcat cu noua conducere a PSD și a fost susținut la conducerea SGG. El a fost numit șef al SGG în urmă cu un an, în decembrie, după instalarea Guvernului de coaliție PNL-PSD-UDMR condus de Nicolae Ciucă.

„Artizanul“ Ordonanței 13, în viziunea lui Dragnea, soluția PSD de înlocuire a lui Bădălău la Curtea de Conturi

 

Potrivit lui Liviu Dragnea, celebra Ordonanță 13 nu a fost ideea sa. Responsabili de OUG 13 ar fi fost Marian Neacșu și Marcel Ciolacu. Întrebat, în cadrul unei ediții a emisiunii „Marius Tucă Show” de la Aleph News, de ce nu s-a opus ordonanței, fostul lider social-democrat răspunde: "Nu mai puteam să mă opun”.

"La 2 - 3 zile după ce s-a instalat Guvernul Grindeanu, am plecat cu câțiva colegi la o vânătoare. Acolo, cred că în prima seară, Marian Neacșu și Marcel Ciolacu mi-au propus să discutăm cu Sorin Grindeanu să se adopte o ordonanță pe amnistie de către Guvern. Eu le-am spus un lucru foarte simplu: eu nu am avut cu Sorin Grindeanu vreo înțelegere atunci când am spus că o să îl propun pentru prim-ministru și le- am spus că eu nu pot să îi cer asta. Despre amnistie aș fi de acord să discutăm pentru că și acum consider că trebuie să se facă o discuție pe tema asta pentru că s-ar elimina mult puroi”, a povestit Dragnea.

Vezi continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel