Gabriela Firea a spus, la o întâlnire cu noua conducere a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANDPCA) că toți sunt preocupați de copiii aflați în situații de risc, care trăiesc în medii violente, în familii sărace, cei care riscă să abandoneze școala sau cei care au părinții plecați la muncă în străinătate.
„O prioritate pentru noi este Garanția pentru Copii. De asemenea, folosim toate oportunitățile de finanțare nerambursabilă pe care le avem la dispoziție. În paralel, creștem numărul copiilor adoptabili din România. Sunt aproape 6.000 de copii în grija statului care pot ajunge într-o familie iubitoare. Alți 1.000 de copii sunt în proces de a fi declarați adoptabili. Suntem pe ultima sută de metri cu procesul de dezinstituționalizare, început de prea multă vreme, iar acum se închid și ultimele centre de tip clasic din țară. 15 centre de plasament au fost închise în ultimul an! Le transformăm pe toate în case de tip familial - locuri mai prietenoase, mai sigure, mai aproape de sensul cuvântului „acasă””, a spus Firea.
Noul președinte al ANPDCA este Elena Tudor, care lucrează de peste 20 de ani lucrează în sistemul de protecția a copilului. De asemenea, Firea a spus că vocea copiilor instituționalizați și-a găsit un loc în echipă prin Vișinel Bălan, noul vicepreședinte al ANPDCA, ale cărui idei „vin din experiența proprie, traumatizantă, de fost copil al sistemului”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News