Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Andronescu explică momentul în care i-a cerut demisia lui Dragnea. "Am încasat foarte multe"
WhatsApp
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a explicat în emisiunea lui Denise Rifai ce a stat în spatele celebrei scrisori în care îi cerea lui Liviu Dragnea să plece de la conducerea PSD, în urmă cu câteva luni.
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a explicat revenirea sa pe postul de ministru al Educaţiei, aflat la cel de-al patrulea mandat, la scurt timp după ce a lansat o scrisoare publică în care îi cerea demisia liderului PSD.

"Să ne aducem aminte condiţiile de atunci. Eram după ziua aceea din luna august care m-a afectat destul de mult şi sigur, am primit atunci foarte multe mesaje care mi se adresau mie, în calitatea mea de profesor şi a fost şi o izbucnire din partea mea. Am avut o discuţie după acel moment pentru că sunt totuşi în acest partid de 23 de ani. Sunt unul dintre oamenii care a şi încasat destul de multe lucruri neplăcute. Eu sunt un om de stânga şi cred în politica de stânga", a spus Andronescu la "Legile Puterii".

Citeşte şi: Andronescu, despre remanieri: "Sunt situaţii pe care nu le putem evita. Pe Toader l-am văzut ca pe un profesionist"

Ministrul a explicat cum a ajuns din nou la conducerea portofoliului de la Educaţie la aproape o lună de la momentul în care a "izbucnit" la adresa lui Liviu Dragnea.

"După acea scrisoare au fost două discuţii pe care le-am avut cu preşedintele partidului şi educaţia, de care mi-am legat toată viaţa, era într-un moment oarecum de impas şi până la urmă, am mers pe ideea că toată experienţa pe care am acumulat-o şi pe care am primit-o de la sistem, este momentul să strâng din dinţi şi să îmi fac treaba. Dar nu am alergat după funcţie", a mai declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV.

Anul trecut, în luna august, scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu a ajuns în centrul atenţiei publice, spunând că şeful PSD trebuie să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat, ”pentru binele României și pentru binele PSD-ului”. 

Ecaterina Andronescu a preluat Ministerul Educaţiei în luna septembrie 2018, după ce predecesorul său, Valentin Popa, a demisionat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel