Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anchetarea lui Iliescu în dosarul Revoluției, adevărata realizare în anul Centenarului
WhatsApp

 

Pentru unii poate părea cinică această afirmație, dar pentru familiile celor 1000 de morți,  a celor peste 3000 de răniți, pentru sănătatea acestei nații, pentru viitorul țării, pentru generațiile de azi și de mâine, nu este. Anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Revoluției este adevărata realizare în anul Centenarului. Tinerii morți în decembrie 1989 pentru libertate merită acest lucru în anul Centenarului.

Pe scurt, ce știm după 28 de ani de anchetă, în acest dosar:

-        Au fost audiate doar victimele – răniți, familiile morților sau martorii

-        În decembrie 1989 nu a existat vid de putere, așa cum au spus chiar procurorii militari

-        Niciunul dintre ofițerii de comandă nu a fost audiat

-        Nimeni din conducerea țării nu a fost căutat de procurori

-        A existat un plan de preluare a conducerii țării

-        În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română

-         “Pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane

-        Dosarul a fost închis prin Ordonanţa din 14 octombrie 2015 a Secţiei Parchetelor Militare din PICCJ sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii

-        Dosarul s-a clasat deoarece faptele cercetate nu ar fi fost prevăzute de legea penală (!?)

-        Rezoluţia de clasare arată că persoanele vinovate de omor sau rănire prin împuşcare au fost judecate sau deja condamnate în alte dosare. (!?)

-        Probe din dosar au fost alterate

Așadar, se nasc următoarele întrebări:

-        Cine este de vină pentru tergiversarea dosarului Revoluției

-        Au respectivii legături cu vechea Securitate sau conducerea comunistă, legături de familie au de altă natură

-        Cine sunt procurorii care au clasat dosarul și dacă au fost anchetați/sancționați în momentul în care s-a decis redeschiderea lui

-        Cine a alterat probele, cu nume și pronume

-        Cine i-a protejat pe vinovați

-        Cine a condus România după 22 decembrie 1989

-        Când vor fi trimiși în judecată vinovații

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel