Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, duminică dimineaţa, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia ministrului Luminiţa Odobescu, în legătură cu o serie de declaraţii recente ale părţii ruse privind "teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric".
"Ambasadorului i-a fost transmisă nemulţumirea profundă a părţii române cu privire la maniera deformată, trunchiată şi neconformă în care sunt abordate, inclusiv în comunicarea publică a Ambasadei Federaţiei Ruse, teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric. S-a reamintit ambasadorului Federaţiei Ruse necesitatea încadrării depline şi permanente în practica diplomatică, inclusiv în ceea ce priveşte menţinerea unei conduite responsabile în comunicarea publică", se arată într-un comunicat al MAE.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte ale Consiliului Securităţii, a declarat vineri că rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc trimis pentru păstrare în Rusia în 1916 - 1917 este o "obrăznice", iar Uniunea Europeană "nu poate fi decât trimisă la dracu", amintind în acest context de rezervele de aur ale Federaţiei Ruse îngheţate de Occident, a relatat agenţia rusă oficială de presă TASS.
În acelaşi timp, potrivit TASS, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu numai că a returnat deja Bucureştiului tot aurul pe care România l-a trimis Rusiei în anii 1916 - 1917, dar şi i-a iertat acestei ţări o datorie uriaşă, depăşind cu mult valoarea respectivei rezerve de aur, conform agenţiei de presă citate.
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal.
În rezoluţie, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News