Secretarul de stat pentru afaceri strategice a atras atenția că este inacceptabilă folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj nepotrivit, ofensator și provocator la adresa României și a NATO, Alianță din care țara noastră face parte ca urmare a deciziei sale democratic asumate, arată MAE într-un comunicat.
În această seară, Ambasada Rusiei în România a publicat un comunicat de presă în care a susținut că „România nu a fost menționată” în comunicatul „Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei” și că citează Corriere della Sera.
„În acest sens, ne-am întrebat cât de potrivit ar fi să transmitem cancelariei papalei de la Vatican nemulțumirea față de „limbajul nepotrivit, ofensator și provocator” la adresa Alianței Nord-Atlantice, exprimată de Onoratul Minister român. După o reflecție matură, am ajuns la concluzia că Ministerul de Externe al României suverane are toate oportunitățile să facă acest lucru fără participarea noastră.
În ceea ce privește comentariul „Despre război și pace în Ucraina” din 21 aprilie 2022, menționat în comunicatul Ministerului de Externe al României, poziția Ambasadei a fost precizată oficial în nota corespunzătoare adresată acesteia la 26 aprilie 2022, în care a fost exprimat atașamentul nostru strict față de valorile democratice general recunoscute ale Uniunii Europene, la care România este stat-membru cu drepturi depline, și, mai ales, față de libertatea de exprimare și pluralismul de opinii. Aici, ținând cont de prevederile corect înțelese ale Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, precum și de dezacordurile cardinale dintre statele noastre cu privire la cauzele și sensul a ceea ce se întâmplă în Ucraina, cel mai potrivit ar fi ca ambele părți să urmărească principiul „to agree not to agree" („de a cădea de acord de a nu fi de acord”)”, a susținut Ambasada Rusiei, pe Facebook, potrivit Știrile TVR.
MAE mai reaminteşte că pe 22 aprilie a transmis o Notă Verbală prin care și-a exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declarațiile postate pe pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina”).
Oficialul român a atras atenţia şi asupra "modului dezumanizant şi neconform cu realitatea" în care e descris războiul din Ucraina, "pentru care partea rusă deţine întreaga responsabilitate", şi a reiterat îndemnul la maximă reţinere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor şi mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei Federaţiei Ruse.
Secretarul de stat a atenţionat din nou partea rusă că această conduită de comunicare publică reflectă "o abordare consecvent neconstructivă a relaţiei bilaterale din partea Ambasadei" şi a solicitat ca mesajele publice să se menţină în limitele prevăzute de Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961, se mai arată în comunicatul transmis de MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News