Legătura dintre noi are o latură mai întunecată, să o numim așa, pentru că, desigur, Italia are, din păcate, o mulțime de experiențe neplăcute cu mafia. În același timp, mafia italiană este prezentă și în România. Și mulți profesioniști care au luptat împotriva mafiei au fost uciși de-a lungul anilor. Cum a evoluat această relație între țările noastre, dacă vorbim despre munca în comun împotriva acestui fenomen, a fost întrebarea Digi24.
Alfredo Durante: În primul rând, am avut ocazia să comemorăm doi magistrați italieni uciși de Mafia, Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, pentru că este un monument în amintirea acestor doi judecători în Parcul Kiseleff din București. La zece ani de când a fost inaugurată placă memorială, am organizat o ceremonie alături de ministrul de interne și cel al justiției, ca să subliniem importanța luptei împotriva crimei organizate, după standardele lecţiei şi experienţei oferite de Giovanni Falcone, „urmăreşte banii”, prin tehnici de investigație specializate și echipe care împărtășesc informații, care confiscă bunurile grupurilor criminale și care promovează cooperarea internațională. La 30 de ani de la sacrificiul lui Giovanni Falcone, aceasta este o lecție importantă pe care multe țări ale Organizației Națiunilor Unite au învățat-o.
Și în ceea ce privește relațiile bilaterale, avem o cooperare fructuoasă între agențiile respective, Direcția Națională Anticorupție și Curtea de Procuratura Specială Antimafie din Italia. Acum, lupta împotriva crimei organizate necesită şi luarea în considerare a legăturilor dintre corupție și crima organizată, pentru că acum grupurile criminale nu mai folosesc violența sau intimidarea, ci adoptă metode corupte ca să se infiltreze în administrația publică, să facă achiziții publice și folosesc spălarea banilor să se infiltreze în economia legală. De aceea trebuie să luăm în considerare aceste legături și să respingem orice formă de corupție folosită, exploatată de grupurile criminale.
Și din moment ce aveți pregătire juridică, consideraţi că rezultatele sunt suficient de bune sau cum ați descrie, după experiența dvs. personală, aceste chestiuni?
Alfredo Durante: Aș spune că resursele nu sunt niciodată suficiente pentru a combate aceste fenomen. Ceea ce este important este schimbul de informații, interoperabilitatea bazelor de date și, în special, înghețarea activelor și confiscarea activelor controlate de crima organizată. Acest lucru este foarte important pentru încercarea de a proteja economia de infiltrări și protejarea drepturilor părților mai fragile ale societății.
Și dacă putem compara ce se întâmplă acum, dacă discutăm despre crima organizată atât în Italia, cât și în România, legat de ce face Mafia, cu România de acum 10-20 de ani, ați spune că aceste activități au crescut sau mai degrabă nu?
Alfredo Durante: Punerea uniformă în aplicare a cadrului juridic al Uniunii Europene poate ajuta procurorii, judecătorii și funcționarii poliției să contracareze interesele și activitatea crimei organizate. Desigur, în cele două țări pot fi sectoare diferite în care aceste grupuri sunt mai active, ştim că, în România, de exemplu, domeniul defrișărilor ilegale sau unele aspecte ale pieţei construcțiilor pot fi infiltrate de grupuri criminale. Cred că același lucru este și în Italia în privinţa, de exemplu, a construcției de infrastructuri și de lucrări publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News