Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Alegeri parlamentare 2020. Cum ar putea arăta noua configurație din Parlament
WhatsApp
Votul de duminică schimbă harta politică a României. Surpriza o reprezintă mandatele câștigate în special de USR-PLUS, în multe localităţi controlate, până acum, de partidele istorice.
sedinta_parlament

Cu toate acestea, și alte partide și-au lăudat izbânzile și au făcut promisiuni cu gândul la alegerile parlamentare din 6 decembrie, unde miza este uriașă.

Atunci se va decide, cu adevărat, cine va avea puterea în România.

Așa arată noua împărțire a puterii politice pe județe. PSD-ul controlează o bună parte din sudul și estul țării și are în total președinți în 20 de consilii județene.

„Toate aceste lucruri ne dau speranța că la parlamentare vom avea un scor politic mult mai bun”, a declarat Ciolacu.

 

Orban: „Aceste alegeri locale sunt doar începutul unei guvernări locale de succes”

 

Liberalii au câștigat președinția în 17 județe, cu 9 mai multe față de alegerile din 2016. Un succes istoric, a proclamat luni seară, vizibil marcat, liderul partidului.

„Aceste alegeri locale sunt doar începutul unei guvernări locale de succes și începutul unei guvernări liberale de 4 ani care să schimbe profund în bine România”, spune Orban.

Chiar dacă nu au câștigat niciun consiliu județean, cei de la Alianța USR PLUS se mândresc cu numărul mare de primari ori consilieri locali. Și își ascut săbiile pentru alegerile parlamentare.

„USR PLUS a reușit să construiască o punte stabilă. Și dacă ne uităm pe hartă vedem Timișoara, Alba Iulia, Brașov, Bacău, practic am trasat peste România o punte pe care se va construi buna guvernare a următorilor ani”, a declarat Barna.

 

Băsescu: „Dintre partidele mici am devenit cel mai mare partid”

 

Cu gândul la parlamentare sunt și cei din PMP.

„Ne-am fi dorit mai mult, dar suntem mulțumiți că n-am ajuns ca partidul lui Tăriceanu sau Ponta, la 1 %. Deci dintre partidele mici am devenit cel mai mare partid... hahaha, ceea ce e o mare victorie haha”, a precizat Băsescu.

„Se pare că se conturează că ALDE să nu fi reușit să atingă pragul electoral de 5 %. Aceste rezultate trebuie să vă spun că reprezintă pentru mine un motiv de dezamăgire profundă. Este o decepție”, spune Tăriceanu.

„Eu am votat pro și nu contra”, susține Ponta.

Nici PRO România n-a făcut mare lucru în alegeri, iar liderul Victor Ponta nici măcar n-a mai ieșit la declarații la sediul de campanie.

Acum, PSD anunță că are un parteneriat cu PRO România și ALDE pentru a crea majorități în consiliile județene.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel