Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Al doilea caz de variola maimuței diagnosticat în România
WhatsApp
Al doilea caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani. 

Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din București săptămâna trecută, iar investigațiile de laborator au confirmat marți că pacientul este infectat cu variola maimuței.

Starea bărbatului este bună și acesta va rămâne în izolare.

A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacților direcți, a precizat Ministerul Sănătății.

Primul caz de variola maimuței a fost diagnosticat luni în România la un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Medicii au aflat că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței.

Românul infectat cu variola maimuței a stat 5 zile până să meargă la spital. Autoritățile caută acum toți contacții bărbatului 

 

Bărbatul confirmat cu variola maimuței a mers la spital după cinci zile de simptome, timp în care a intrat în contact cu alte persoane. Autoritățile sanitare caută acum persoanele cu care tânărul de 26 de ani a interacționat. 

Autorităţile sanitare sunt în alertă, după ce a fost confirmat primul caz de variola maimuței de la noi din ţară, iar acesta a mers la spital după patru zile de la apariţia simptomelor. Astfel, în cele cinci zile de simptome, bărbatul a luat contact cu mai multe persoane, potrivit Antena 3. 

Potrivit Ministerului Sănătăţii, a început deja o anchetă epidemilogică şi asta pentru că partenerul persoanei infectate a călătorit recent în mai multe ţări din Europa unde sunt confirmate mai multe cazuri cu variola maimuţei.

La noi, este vorba despre un tânăr de 26 de ani care a mers la spital ieri noapte şi care se află, acum, în izolare pentru 21 de zile.

Boala a fost confirmată în urma investigațiilor de laborator. 

Bărbatul a început să aibă simptome specifice variolei maimuţei, în urmă cu patru zile, dar abia duminică spre luni noaptea a mers la spital. 

Acolo a primit tratament, iar acum se simte bine. Va trebui să stea însă în izolare pentru 21 de zile, timp în care Ministerul Sănătăţii va încerca să afle de la cine a luat virusul.

Variola maimuţei este o boală infecţioasă cu simptome de obicei uşoare şi care este endemică în regiuni din vestul şi centrul Africii. 

Spania începe vaccinarea contacților apropiați împotriva variolei maimuței

 

Spania va începe să vaccineze contactele apropiate ale cazurilor confirmate cu variola maimuței, după ce peste 242 de persoane au fost testate pozitiv pentru acest virus începând cu 19 mai, a anunțat Ministerul Sănătății.

Din cauza stocului redus de vaccinuri, doar cei care au fost în contact apropiat sau care prezintă un risc mare de îmbolnăvire gravă pot fi vaccinați, a adăugat ministerul într-o declarație citată de Reuters.

Aproximativ 200 de doze de vaccin Imvanex de la Bavarian Nordic au ajuns luni în Spania, iar guvernul așteaptă să cumpere mai multe în cadrul unui program de achiziție de vaccinuri al UE.

Peste 1.200 de cazuri de variola maimuței au fost confirmate în aproximativ 30 de țări în care boala nu este endemică, cele mai multe dintre ele în Europa.

UE negociază pentru achiziționarea în comun de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței

 

Uniunea Europeană lucrează la un acord de achiziție comună de vaccinuri și antivirale împotriva variolei maimuței, în contextul în care cazurile de îmbolnăvire cu această boală virală, de obicei endemică în Africa, se intensifică în Europa și nu numai, scrie Reuters.

Statele membre au ajuns la un consens pentru ca Health Emergency Preparedness and Response Authority (HERA) să achiziționeze contramăsuri medicale în numele lor cât mai curând posibil, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, confirmând un raport al cotidianului suedez Dagens Nyheter.

UE se află în discuții pentru a cumpăra vaccinul Imvanex de la Bavarian Nordic, precum și antiviralul tecovirimat, dezvoltat de compania americană SIGA Technologies, a precizat ziarul, citându-l pe coordonatorul suedez pentru vaccinuri, Richard Bergstrom.

Bergstrom a precizat că nu a fost semnat încă niciun contract cu niciuna dintre firme.

"Dar va merge rapid. Ar trebui să avem un contract gata într-o săptămână sau două și poate câteva livrări limitate în iunie", a declarat acesta, citat de ziar.

Un purtător de cuvânt al Bavarian Nordic a confirmat că HERA a contactat compania daneză de biotehnologie în legătură cu vaccinul său.

"Am avut mai multe convorbiri cu HERA... nu avem nicio idee când va exista un acord. Nu depinde de noi să spunem când va exista un acord - sunt două părți implicate", a declarat purtătorul de cuvânt.

În cazul în care se va ajunge la un acord, Bavarian Nordic va putea satisface cererea, a adăugat acesta.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel