Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Afaceristul Nelu Iordache, condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Transalpina. Foşti şefi din CNADNR - pedepse cu suspendare
WhatsApp
Omul de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei Romstrade, a fost condamnat definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat alături de foşti şefi de la CNADNR Craiova de nereguli în atribuirea unui contract privind modernizarea Transalpina.
Se închide circulația rutieră pe Transalpina

De menţionat că la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Nelu Iordache fusese achitat.

Patronul Romstrade se află în prezent în penitenciar, unde execută o altă condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad.

În dosarul "Transalpina" au mai fost condamnaţi la pedepse cu suspendare foşti şefi şi angajaţi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: Adrian Lumezeanu (director regional) - 4 ani cu suspendare, Doina Ilie (director economic) - 4 ani cu suspendare, Delia Mihaela Nedelcu (şef Serviciu organizare şi derulare achiziţii) - 3 ani şi 6 luni cu suspendare, Florina Iovan (persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv) - 3 ani şi 6 luni cu suspendare.

Nelu Iordache, condamnat la 6 ani de închisoare



În cazul lui Emil Ion Pană, consilier juridic, a fost încetat procesul penal ca urmare a decesului acestuia.

Pe latură civilă, instanţa a dispus ca Nelu Iordache şi ceilalţi condamnaţi să plătească în solidar către CNADNR suma de 45,7 milioane lei reprezentând daune materiale.

Procurorii anticorupţie spun că angajaţii CNADNR Craiova, Adrian Lumezeanu, Doina Ilie, Delia Nedelcu şi Emil Pană, au încălcat legea privind achiziţiile publice, semnând, la data de 5 septembrie 2008, un contract privind modernizarea DN 67C Bengeşti - Sebeş pe o porţiune de 148 km (Transalpina), cu o societate reprezentată de omul de afaceri Nelu Iordache.

Dosarul Transalpina, pedepse cu suspendare



"În cuprinsul documentului a fost introdusă o clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, potrivit căreia plata lucrărilor de către CNADNR se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în lei la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii. Această clauză a fost introdusă la solicitarea omului de afaceri care a şi condiţionat semnarea contractului de introducerea acestei modificări", se arată în comunicatul citat.

Astfel, în perioada 2008 - 2012, pentru facturile emise, firma omului de afaceri a primit un număr de 48 de bilete la ordin care, ulterior, au fost vândute către mai multe instituţii de credit.

"În urma acestui demers infracţional a fost cauzat CNADNR un prejudiciu în sumă de 45.798.769 lei, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii unui număr de 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în lei. În acelaşi timp, a fost obţinut un folos patrimonial pentru firma reprezentată de inculpatul Iordache Nelu, constând atât în transferul riscului valutar din sarcina acestuia în sarcina CNADNR, cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în lei", mai arăta DNA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel