Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
AEP. Peste 35.000 de buletine de vot tipărite pentru românii din diaspora, care votează prin corespondență
WhatsApp
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă au fost tipărite 35.508 buletine de vot pentru Senat şi 35.508 buletine de vot pentru Camera Deputaţilor, iar Poşta Română a început distribuirea acestora.
vot_prin_corespondenta

Plicul cu votul trebuie să ajungă la biroul electoral, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 3 decembrie 2020.

”Pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă au fost tipărite 35.508 buletine de vot pentru Senat şi 35.508 buletine de vot pentru Camera Deputaţilor. Compania Naţională Poşta Română a expediat, în data de 3 noiembrie 2020, 5.742 de plicuri din cele 35.808 plicuri ce conţin materialele necesare execitării dreptului de vot. Acestea au fost expediate către 37 de ţări, printre care se află Germania, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi destinaţii îndepărtate precum Haiti, Insulele Cayman, Trinidad şi Tabago sau Myanmar”, a transmis, joi, AEP, potrivit agerpres.ro.

Sursa citată a precizat că plicul expediat către alegători conţine un certificat de alegător, o etichetă pentru sigilarea plicului exterior, un autocolant cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, un autocolant cu menţiunea „PRIORITY/PRIORITAIRE”, un cod de bare ce asigură identificarea alegătorului, instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Senatului, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Camerei Deputaţilor, un plic interior ce conţine un plic suport în interiorul căruia se află două autocolante cu menţiunea „VOTAT” şi o etichetă pentru sigilarea plicului interior.

Mai puțin de 6.000 de români din Germania, Bulgaria si Republica Moldova votează prin corespondență

 

”Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, în data de 4 noiembrie 2020, prin e-mail, notificări referitoare la trimiterea materialelor electorale şi a numărului de expediere (AWB) din data de 3 noiembrie 2020, către 5.892 de persoane care au ales sa voteze prin corespondenţă din Germania, Bulgaria si Republica Moldova pentru trimiterile cu servicul EMS (Express Mail Service – curier rapid internaţional) şi pentru alegatorii din următoarele ţări unde documentele au fost transmise cu serviciul AR (colete poştale internaţionale cu confirmare de primire “A.R.” - Aknowledgement of Receipt): Azerbaidjan, Bahrain, Benin, Bermuda, Cambodgia, Chile, Republica Capului Verde, Columbia, Costa Rica, Dominica, Filipine, Gibraltar, Guernesey şi Alderney, Guyana Franceză, Haiti, Indonezia, Insulele Cayman, Republica Islamică Iran, Islanda, Kazakhstan, Kuwait, Macao China, Malaezia, Martinica, Monaco, Myanmar, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Sri Lanka, Sudan, Svalbard şi Jan Mayen, Trinidad şi Tobago”, a mai precizat AEP, menţionând că va trimite în continuare astfel de notoficări, pe masură ce Poşta Română va expedia plicurile.

Alegerile parlamentare sunt programate în 6 decembrie.

 

AEP atrage atenţia că, potrivit legislaţiei în vigoare, plicul exterior ce conţine buletinele de vot şi certificatul de alegător trebuie să ajungă la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 3 decembrie 2020.

”Având în vedere contextul internaţional generat de pandemia de COVID-19, inclusiv frecvenţa redusă a curselor de transport, pentru o mai bună informare asupra timpilor de circulaţie a plicului ce urmează a fi returnat către România/reprezentanţa diplomatică sau consulară, vă rugăm să consultaţi site-urile administraţiilor poştale naţionale din ţara în care vă aflaţi sau să solicitaţi aceste informaţii direct de la un oficiu poştal”, a mai transmis AEP.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel