Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adrian Severin: Tot felul de NEISPRĂVIȚI s-au împiedicat de locul OFERIT MIE în sala Ateneului
WhatsApp
Fostul europarlamentar PSd, Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a stat joi seară, la ceremonia preluării preşedinţiei Consiliului UE la Ateneu, în spatele Vioricăi Dăncilă şi al preşedintelui Consiliului European Donald Tusk.

Adrian Severin îi ceartă pe Facebook pe cei care s-au întrebat de ce a fost aşezat, la ceremonia de la Ateneu, în loja oficială.

 „Foarte preocupaţi de locul lor în România, tot felul de neisprăviţi s-au împiedicat de locul oferit mie în sala Ateneului român la acest ceremonial. Profitând de faptul că tehnologia actuală permite oricărui nevolnic să îşi expună prostia în atenţia tuturor, tot felul de talibani, cu diplomă şi fără diplomă, au vituperat pe reţelele sociale sau prin presa miluită a ocultei antiromâneşti. Pe mine, ca şi pe toţi aceia preocupaţi de locul României în istorie, acest aspect ne-a interesat prea puţin. Am găsit în el cel mult expresia unui simbol. Simbolul faptului că naţiunea aceasta nu piere numai pentru că o mână de nemernici sau de rătăciţi o doresc“, a scris Adrian Severin pe Facebook.

 Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel