Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Adrian Nastase, război cu Mungiu-Pippidi pe tema listelor PSD pentru parlamentare
WhatsApp
Adrian Năstase îi dă replica Alinei Mungiu-Pipiddi, după ce politologul l-a acuzat că a îndemnat conducerea PSD să nu-l îndepărteze pe Șerban Nicolae din partid. 

"Ideea centrală a textului meu era aceea că listele cu "implanturi" artificiale, gândite pentru imagine, nu vor genera voturi suplimentare pentru PSD din partea Dreptei sau a „societătii civile”. Pe de altă parte, ideea de a face din PSD un partid „bio”, printr-o „nouă” reformă (a câta?), nu cred că va da rezultate, nici de data asta. Sigur, partidul trebuie, in opinia mea, să-si definească noile tinte electorale si să-si adauge pe liste profesionisti cu sensibilităti de stânga. Am explicat, de multe ori, intre altele, rolul Departamentelor in identificarea unor posibili candidati. Unii candidati adusi insă doar pentru imagine pot deveni „păsări migratoare” atunci când partidul, după alegeri, riscă să intre in opozitie timp de patru ani.

Acesta a fost sensul afirmatiei mele că indiferent de unele decizii gandite pentru a fi placul „societătii civile”, reprezentantii acesteia oricum nu vor vota PSD. Mentionarea numelui Alinei Mungiu-Pippidi era „emblematică”, in sensul folosit de Traian Băsescu si de Ionut Matei pentru condamnarea mea.

Cred, de aceea, că eliminarea de pe listele partidului a unor oameni care s-au bătut pentru a exprima si apăra decizii unanime ale partidului, la care unii din decidentii de astăzi au fost cel putin martori, este incorectă si, pe termen lung, posibil contraproductivă.

Eu nu am dat niciun nume in postarea mea, intitulată „mesajul e omul”, dar am vrut să subliniez că loialitatea intr-un partid – cea care ii asigură existenta pe termen lung -, nu se măsoară nici in vizite la ambasada americană, nici prin tranzactionism cu reprezentantii puterii actuale.

Alina Mungiu-Pipiddi crede că a inteles ce am vrut să scriu si că, in esentă, eu consider că nu merită (PSD) să tragă pe linie moartă pe „alde Serban Nicolae” (pe care eu, de altfel, nu-l mentionasem). Poate că si eu, in postarea mea, ar fi trebuit să scriu că, in niciun caz, „alde Alina Mungiu-Pippidi” nu va vota cu PSD.

Sigur că sunt subiectiv atunci când folosesc numele său pentru a identifica o anumită zonă a elitelor românesti, inclusiv a „intelectualilor lui Băsescu”. Imi amintesc, intre altele, celebra „listă neagră” din 2004, când zeci de candidati PSD au fost atacati prin preluarea unor „gunoaie” din zone de media ostile, atacuri folosite apoi de Stolojan in campania prezidentială. Atunci, colegii mei i-au intentat zeci de procese de calomnie lui Stolojan si acesta a fost unul din motivele pentru care Stojan a clacat nervos, in lacrimile lui Băsescu.

Sunt convins că Alina Mungiu si-a modificat, in timp, opiniile. Si eu… De aceea, am preluat, pe blog, in ultimii ani, mai multe articole ale sale in care, am crezut, că putem privi si din alte unghiuri realitatea politică internă sau externă.

Pe de altă parte, cred in continuare că PSD nu face bine intrând in demagogia identificării „penalilor” sau a luptei „anti-coruptie”. Evident, sunt necesare criterii de integritate dar nu cred in folosirea lor trăgând cu ochiul la ce vor spune cei care fac „liste” pre-electorale din zona „smart„.

Iar eu, intre Augustin Zegrean – cel care a fraudat 7 milioane de voturi la Referendumul din 2012, prin celebra Erată la Decizia CCR – si Florin Iordache, un soldat rătăcit intr-o bătălie in care nu se lupta pentru interesele lui, il aleg pe Iordache. Probabil că Alina Mungiu il va alege pe Zegrean…", a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Mesajul lui Mungiu-Pippidi

 

"Adrian Năstase recidivează cînd scrie conducerii PSD că nu merită să tragă pe linie moartă pe alde Șerban Nicolae pentru că ”Alina Mungiu-Pippidi oricum nu ne va vota”. 

Presupun că argumentul este că nu merită îndepărtați oameni care au făcut servicii partidului de dragul unora cu ideologii diferite sau standarde morale nerealiste.

Argumentul e greșit, și la nivel personal și la nivel general

(...)

Eliminarea pesediștilor care au agenda să relegalizeze corupția e însă o treaptă indispensabilă, chiar dacă lupta pentru ca PSD să fie tratat la fel cu PNL de organele de anchetă e legitimă și trebuie să continue", a scris Mungiu-Pippidi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel