„Practic vorbind, Congresul PSD trebuia să aibă loc. Era nevoie să se acorde legitimitate conducerii partidului. Altfel, semnătura pe listele de parlamentari putea fi contestată. În plus, in felul acesta, a fost acoperită vulnerabilitatea legată de solicitarea lui Teodorovici. Dintre discursuri, mi-a plăcut cel al Gabrielei Firea. Liber, cu empatie, critic la adresa guvernului si cu un mesaj valabil in ceea ce o priveşte pe Maria. Cea căreia unii vor să-i pună o altă pălărie. Corectă nevoia de identificare a noului electorat. Efortul trebuia început mai demult. Proiectul politic este bine întocmit. Definirea patriotismului economic era necesară. Va fi nevoie de o curajoasă punere în aplicare. Am o problemă cu «despărţirea de trecut”. Formula tradiţională, la fiecare congres era «deschidem un nou capitol», acceptându-se, totuşi, ideea unei continuităţi. Varianta actuală e mai ambiţioasă. „Tabula rasa”, «Albă ca Zăpada». Eu credeam că e necesară despărţirea de «greşelile trecutului» dar – consider – «trecutul», în ansamblul sau înseamnă rădăcinile in care se ancorează un copac puternic. Iar tăierea lor poate fi periculoasă. Oricum, nu poţi, pe de o parte, să te separi de trecut şi, în acelaşi timp, să-ti aminteşti de rolul jucat de «PSD-ul trecutului» în aderarea la UE şi la NATO. În materie de politică externă social-democrată, a existat, de altfel, doar un mesaj pentru ambasadorul american – pro Nato si pro parteneriatul strategic cu SUA”, a scris fostul primul ministru.
„Nu comentez reluarea tezei „tătucilor” pentru că e vorba de o trimitere la un personaj care murise deja atunci când s-a născut Ciolacu. Vasile Dancu poate avea un rol important in distribuirea puterii in interiorul PSD. Totuşi, în condiţiile in care preşedintele Consiliului naţional este ales de Congres si in condiţiile in care multi din membrii săi vor intra in Consiliul politic naţional, nu-mi este clar cu ce se va mai ocupa Consiliul Naţional. Vor rămâne doar departamentele cu un coordonator, numit preşedinte al CN. Într-un fel aceasta e o parte din reforma gândită de Liviu Dragnea care voia eliminarea CN din organigrama partidului. Sper, totuşi, ca măsurile stabilite să asigure, pe termen scurt, mobilizarea partidului si rezultate bune la alegeri. Pe termen lung sunt mult mai multe lucruri de făcut”, a mai comentat Adrian Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News