"Mă bucur să avem ocazia să dezbatem despre ceea ce înseamnă cel mai important, din punctul meu de vedere, proiect de ţară pe care România îl are în acest moment. În trecut, proiectul de ţară s-a numit Uniunea Europeană şi, dacă vrem să facem analize oricând, putem să întrebăm ce ar fi fost ca România să nu facă parte din Uniunea Europeană, atât în situaţia din 2008-2010, dar şi situaţia mai nouă, de conflict şi de criză a preţurilor pe mai multe lanţuri de aprovizionare, nu mai spun de criza pandemică.” a declarat Câciu, la conferinţa cu tema "România în OCDE: spre Clubul Bunelor Practici Economice Internaţionale".
„Prin această analiză am primit şi răspunsul de ce este atât de important proiectul ca România să fie parte a OCDE. Ceea ce cred eu că ar trebui însă punctat, şi o să încerc să ating şi din zona de beneficii, este că aderarea României la OCDE nu este pentru statul român sau doar pentru statul român, este în primul rând pentru economie.
Nu se poate realiza fără un parteneriat real între economie şi stat şi cetăţeni şi nu se poate realiza fără reforme, inclusiv în zona economică. Asta sperie câteodată, pentru că ne-am obişnuit să vorbim de reformele la nivel instituţional care sunt strict necesare pentru România şi pe care le-am cuprins deja în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a explicat Câciu, la conferinţă.
Ministrul consideră că România trebuie să treacă la o economie bazată pe valoare adăugată și să își restructureze economia prin reforme sau reconversii economice, astfel încât procesul de producție să se realizeze intern și să fie optimizat în mod eficient. Potrivit lui Adrian Câciu, aceste măsuri sunt necesare, mai ales în contextul schimbărilor care vor avea loc în economia mondială în următorii ani, când producția va fi din ce în ce mai internalizată și mai puțin globalizată.
"Unul dintre cele mai importante beneficii, vă spun, din punctul meu de vedere, va fi folosirea avantajului comerţului internaţional pe care România îl are şi reconversia acestuia în sensul inversării elementelor de balanţă comercială, trecerea de pe deficit de balanţă comercială pe partea de bunuri la excedent. Nu este foarte uşor, iar pentru asta este nevoie de efortul întregii economii, dar este nevoie şi de efortul statul. De când am venit ministru de Finanţe, bine, lucrurile se fac în timp, am încercat să îi conving şi pe politicieni să ducem stimulii economici pe care statul îi acordă către economie într-o formă directă sau indirectă către zona de investiţii, cu precădere faţă de zona de cash-flow sau de subzistenţă sau de susţinere.
De ce? Pentru că România, dacă va suferi în perioada următoare, va suferi de un gap între investiţiile publice şi investiţiile private. Ştiu, pare paradoxal. La acest moment, proiectele de investiţii publice depăşesc, dacă vreţi, angajamentul de investiţii private pe următorii 3 ani. Şi atunci trebuie să aducem zona de economie într-o zonă care să fie încurajată să investească", a afirmat ministrul.
Conform ministrului Finanțelor, cel mai mare avantaj al acestui proces este reprezentat de creșterea credibilității României. Totuși, Adrian Câciu consideră că această credibilitate nu poate fi menținută fără perseverență și consecvență atât în ceea ce privește guvernarea și politicile publice, cât și în activitatea economică.
"Dar pentru ceea ce înseamnă o piaţă dezvoltată sau o economie dezvoltată către care tindem mai avem multe de făcut. Din punctul meu de vedere, la acest moment, clasa politică va trebui să dea un test. În acest an va trebui să facă cel puţin trei reforme. Eu sper că va trece acest test, iar anul viitor va arăta cu totul altfel din perspectiva modului în care ne aşezăm la masă", a adăugat el, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News