Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
A. Zegrean: Situaţia cu Olguţa - dacă a fost nepotrivită acolo, o fi potrivită dincoace?
WhatsApp
Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale a declarat la digi 24 că „Dacă Olguţa Vasilesczu era nepotrivită prima oară, e potrivită acum? Se consideră a doua propunere dacă e vorba de aceeaşi persoană pentru acelaşi portofoliu”.

Olguța Vasilescu a fost respinsă de Klaus Iohannis pentru portofoliul de la Transporturi, dar a fost propusă de conducerea PSD, în şedinţă de urgenţă, pentru funcţia de ministru al dezvoltării.

„Dacă luăm strict pe litera Constituţie, rolul principal în numirea miniştrilor, revocarea sau remanierea îl are preşedintele. El are decizia în tot ce înseamnă revocare sau eliberare din funcţie, de numire a miniştrilor. Art. 85, alin 2 spune că în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Deci, preşedintele decide. Nu poate refuza de mai multe ori.

În mod normal, această situaţie de remaniere ar trebui discutată între cele două personaje implicate, altfel mereu vom fi in situatia dacă poate sau nu preşedintele să refuze.

Situaţia cu Olguţa, ea a fost prima propunere pentru Transporturi, a fost refuzată. Nu ştim de ce a fost refuzată, nepotrivirea nu este o motivaţie, în spatele acestei nepotriviri e un dosar care spune de ce nu e potrivită.

Dacă a fost nepotrivită acolo, o fi potrivită dincoace?

Propunerea ei la Ministerul Dezvoltării e a doua propunere? Este aceeaşi persoană pentru altă funcţie, de data asta e prima propunere, mai mult, postul de la dezvoltare nu e vacant, preşedintele a refuzat revocarea.

Cum vii să numeşti alt ministru pentru un post care nu e vacant? Vor să pună doi miniştri la Dezvoltare?

Ieşirea din situaţie ar fi aşa – Curtea a spus că preşedintele poate cere premierului să se răzgândească, ar trebui să existe un dialog între cele doua funcţii ale statului. Nu e o joacă formarea guvernului.

Costituţia citită cu bună-credinţă impune acest lucru. Răspunsul la toate întrebările pe care ni le pun aceşti domni care guvernează se găseşte în Constituţie, totul e să îl caute, să îl aplice şi să colaboreze loial”, a explicat Augustin Zegrean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel